Antena 3 CNN Actualitate Social România oamenilor buni -  Sărbători aproape de semenii noştri!

România oamenilor buni -  Sărbători aproape de semenii noştri!

1 minut de citit Publicat la 17:37 07 Dec 2016 Modificat la 17:37 07 Dec 2016

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a dat startul momentelor magice care marchează luna Decembrie. Un motiv în plus să ne aplecăm atenția cuvenită celor mai puțin norocoși dintre semenii noștri.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României împreună cu Irina Mohora și Asociația Zâmbetul Îngerilor au organizat marți, 6 decembrie, la Berăria H din Capitală, un eveniment special dedicat copiilor din centre sociale. Peste 180 de copii și tineri au primit o masă caldă gătită special de chef Jakob Hausmann și multe daruri de la Moș Nicolae. Cei mici au participat la atelierele organizate de fundație, au pictat și au confecționat pentru prima dată ornamente și felicitări, îndrumati de membrii Clubului de Excelenţă şi profesorii coordonatori. Tinerii care frecventează cursurile fundaţiei au venit pentru a petrece câteva ore cu cei din centrele sociale.

Evenimentul a fost completat de un mini-recital oferit de Maria Radu, dar și un spectacol de colinde și muzica ușoară susținut de membrii Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu. Artiști, vedete de televiziune și persoane publice au fost alături de copii, i-au servit la masă, au dansat cu ei, iar la final, au împodobit bradul de Crăciun. Cântăreţul Florin Chilian a fost şi el alături de copii. "Unii dintre noi au nevoie de un zâmbet și de un gând bun", a spus acesta. Iar Mihaela Bîrzilă, realizator Antena 3, s-a arătat extrem de bucuroasă că a putut să dea o mână de ajutor, fiind pentru o zi, spiriduş în slujba lui Moş Nicolae.

Asociația Zâmbetul Îngerilor are ca scop combaterea cerșetoriei și prevenirea traficului de persoane în vederea cerșetoriei. Asociația colectează și distribuie hrana primită din sponsorizări de la magazine alimentare către persoane defavorizate din București.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține și promovează valorile autentice românești, iar una dintre acestea este "omenia", din care răsar cele mai nobile gesturi. În această lună, misiunea fundației este aceea de a oferi motive de bucurie și speranță într-o viață mai bună celor greu încercaţi de soartă.

Sărbători aproape de semenii noştri!

www.fundatiadanvoiculescu.ro

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole