România își păstrează supremația europeană în culturism și fitness, devenind pentru a treia oară consecutiv campioană Europeană. Lotul național de culturism și fitness al României a adus acasă un alt titlu de glorie, repetând performanțele remarcabile ale anilor 2022-2023.
La Campionatele Europene de la Santa Susanna, Spania, echipa României a demonstrat încă o dată calitățile sale excepționale, acumulând un total de 161 de puncte și consolidându-și poziția de lider european. Performanța lor a fost impresionantă, reușind să cucerească podiumul cu un număr impresionant de medalii: 36 de aur, 24 de argint și 18 de bronz.
Această victorie este o dovadă a dedicării și determinării sportivilor români, precum și a susținerii și eforturilor depuse de antrenori și de Federația de Culturism și Fitness din România, potrivit Mediafax.
“Dedicăm această victorie familiilor noastre care, prin efortul si sacrificiul lor personal, au fost alături de noi, precum și tuturor românilor care iubesc si prețuiesc sportul. Pentru România”, a transmis Adrian Toncean vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport.