Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN România, locul patru în Europa la cel mai accesibil tarif la gaze naturale | Ion Sterian, director Transgaz, în direct la News Hour with CNN

România, locul patru în Europa la cel mai accesibil tarif la gaze naturale | Ion Sterian, director Transgaz, în direct la News Hour with CNN

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 20:50 30 Oct 2023 Modificat la 20:50 30 Oct 2023

Suntem pe locul patru în Europa pentru cel mai accesibil tarif la gazele naturale. La energia electrică stăm ceva mai prost şi ne situăm pe locul 17 în Uniunea Europeană.

Aceste tarife, în special cele la gaze sunt aşa pentru că există schema de compensare a statului. Mai exact, companiile care furnizează energie plătesc o taxă către stat, taxă pe care statul le-o dă cumva înapoi ca diferenţă între preţul de listă şi cel plafonat.

Citește și: Gazul rusesc nu va mai ajunge în Europa prin Ucraina. Compania Naftogaz nu va reînnoi contracul cu gigantul Gazprom

De multe ori însă colectarea deficitară a statului face ca aceşti bani să nu ajungă la timp şi astfel statul este nevoit să scoată din propriul buzunar. Mai mult, economic vorbind aceste măsuri de sprijin pentru populaţie nu pot funcţiona la infinit, deci nu se ştie clar cât vom mai avea energie plafonată.

Ion Sterian, directorul Transgaz, a explicat în această seară, în direct, la News Hour with CNN, situația României la depozitele de gaze, pentru această iarnă.

"Vreau să anunț populația României că sistemul național de transport e în deplină siguranță, în exploatare și funcționare, pregătit pentru iarna care vine sperând că după cum e vremea afară să fie o iarnă la fel ca și celelalte.

Mâine vom încheia ciclul de înmagazinare cu un volum de gaz de peste 3 miliarde de metrii cubi, mai exact cu un procent de 102%. N-a mai avut niciodată România așa ceva", a spus Ion Sterian.

Prețul gazului din România nu ar trebui să fie influențat de războiul din Israel

Pe de altă parte, el a susținut că războiul din Israel nu ar trebui să influențeze prețul gazului din România.

"Gazele care s-au înmagazinat s-au cumpărat la prețurile care au fost în această vară. Media lor nu trebuie să fie influențată de evoluția războaielor", a precizat directorul Transgaz.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole