Antena 3 CNN România la vot România la vot. Doinel Grumăzescu, primarul cu şapte mandate

România la vot. Doinel Grumăzescu, primarul cu şapte mandate

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:00 05 Aug 2020 Modificat la 18:00 05 Aug 2020

Are 58 de ani, este agronom şi se laudă că a făcut multe pentru comună în atâţia ani: a asfaltat, a introdus iluminatul public, a făcut şcoli, dar are şi un mare regret: nu a reuşit să aducă un stomatolog în comuna sa. Aşa că mai vrea un mandat, ultimul spune el, ca să-şi termine toate proiectele.

Primar de-o viaţă! Asta este Doinel Grumezescu, edilul comunei Bozieni, din judeţul Neamţ. Cel mai tânăr primar de după Revoluţie a ajuns între timp unul dintre cei mai longevivi. Cu şapte mandate jumate, adunate în peste 30 de ani, i se spune Patriarhul. Acum se pregăteşte din nou pentru alegeri.

Doinel Grumezescu are 58 de ani şi este agronom de meserie.

A venit la Bozieni în 1981. Înainte de Revoluţie, era în cărţi pentru a fi numit preşedintele Cooperativei Agricole de Producţie din comună. Dacă s-a desfiinţat CAP-ul, conducerea FSN l-a numit pe 11 iunie 1990 primarul localităţii. Avea doar 28 de ani.

''Nici nu ştiam la ce mă pun, la treabă, sau la ce mă înhăm. Pentru că toate au venit în timp şi le-am învăţat în timp''

Din 1992, de când au fost organizate primele alegeri libere în comună, şi până în prezent, a câştigat şapte mandate de primar din primul tur. Nu e traseist politic, a rămas fidel PSD. Campaniile electorale le-a câştigat aşa cum se face la ţară.

Ultimele alegeri le-a câştigat cu sloganul: "Fii fidel şi votează cu Doinel". Cel mai greu moment al carierei sale l-a reprezentat Legea fondului funciar, care i-a dat cele mai mari bătăi de cap.

A construit două şcoli noi, iar pe cele existente le-a modernizat. A asfaltat drumurile, a pus iluminat public, iar acum a semnat actele pentru introducerea canalizării.

Nu are însă doar realizări.

''N-am reuşit în tot decursul anilor ăştia şi tot mă străduiesc să aduc să fac un cabinet stomatologic la Bozieni, în comună. Pentru că medic de medicină generală este, dispensar uman este, farmacie este, poştă este'', spune Doinel Grumăzescu.

Sătenii îl plac şi promit să-l voteze din nou.

''Alt primar nu făcea ce o făcut el. Şi ce se pricepe el, nu se pricepe alt primar'', spune o localnică.

Anul acesta a anulat serbările comunei, din cauza COVID-ului, şi a cumpărat tablete copiilor de la şcoală, ca să poată învăţa online.

Citește mai multe din România la vot
» Citește mai multe din România la vot
TOP articole