Antena 3 CNN Actualitate România, la control. Percheziții în 29 de județe și în Capitală. Ce caută anchetatorii

România, la control. Percheziții în 29 de județe și în Capitală. Ce caută anchetatorii

2 minute de citit Publicat la 09:44 09 Noi 2016 Modificat la 09:44 09 Noi 2016

Peste 300 de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în 29 de judeţe şi în Capitală, în cazul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor în domeniul jocurilor electronice de noroc. 

''În cursul zilei de astăzi, 9 noiembrie, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, poliţişti din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Investigaţii Criminale, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi din cadrul a 29 de inspectorate judeţene de poliţie efectuează 313 percheziţii domiciliare la sediile a 16 societăţi comerciale, la punctele de lucru ale acestora, precum şi la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor'', se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, percheziţiile se desfăşoară în Bucureşti - 5, în judeţul Argeş - 7, în judeţul Bacău - 4, pe raza judeţului Bihor - 8; în judeţul Bistriţa-Năsăud - 5, în judeţul Braşov - 12, în judeţul Caraş-Severin - 1, judeţul Călăraşi - 3, în judeţul Cluj - 47, în judeţul Constanţa - 3, în judeţul Covasna - 16, în judeţul Dâmboviţa - 1, în judeţul Galaţi - 14, în judeţul Gorj - 1, în judeţul Harghita - 16, în judeţul Hunedoara - 27, în judeţul Iaşi - 5, în judeţul Ilfov - 2, în judeţul Maramureş - 1, în judeţul Mehedinţi - 1, în judeţul Mureş - 82, în judeţul Olt - 4, în judeţul Prahova - 6, judeţul Satu Mare - 7, în judeţul Sălaj - 15, în judeţul Sibiu - 9, în Teleorman - 1, în Timiş - 2, în judeţul Vaslui - 2 şi în judeţul Vâlcea - 6. 

Anchetatorii susţin că, din probele administrate până în acest moment, a rezultat că în perioada 2013 până în prezent a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localităţi din cele 29 de judeţe. 

"Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora. Principalele modalităţi concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc, modificarea controlului mecanic de ieşire, metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat, şi scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig - prin instalarea unor dispozitive artizanale numite 'frâne', care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (JACKPOT)", se arată în comunicatul PÎCCJ. 

Anchetatorii spun că sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca "împrumut asociat" pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc. 

Potrivit PÎCCJ, urmează a fi efectuate controale şi la 142 de puncte de lucru ale unei societăţi având acelaşi obiect de activitate cu cele care fac obiectul percheziţiilor. 

Procurorii au beneficiat şi de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de cel al Jandarmeriei Române.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole