Naționala României a disputat, luni, ultimul meci din acest an în compania selecționatei Ciprului.
Partida din Liga Națiunilor s-a desfășurat pe Arena Națională de la ora 21:45.
În debutul partidei, a înscris Daniel Bîrligea, în minutul 2, după o pasă de la Valentin Mihăilă.
Fluier final: România - Cipru, 4 - 1
Update: 23:40 Meciul se încheie în minutul 90 + '6. Scorul rămâne cel stabilit de Coman în minutul 83, deși tricolorii și-au mai creat ocazii la poarta cipriotă.
România - Cipru, 4 - 1, minutul 83
Update 23:27 România - Cipru, 4 - 1. Înscrie Florinel Coman dintr-o pasă a lui Iannis Hagi.
România - Cipru, 3 - 1 în minutul 80
Update 23:24 Răzvan Marin înscrie pentru 3 - 1, din corner.
Jucător cipriot eliminat după al doilea cartonaș galben
Update 23:20 Laifis este elminat după un al doilea cartonaș galben căpătat în urma unui fault asupra lui Răzvan Marin.
România - Cipru, 2 - 1 în minutul 52
Update 23:00 Pittas, jucător cipriot intrat la pauză, a înscris în minutul 52, după ce Radu Drăgușin a ratat o intervenție în careu. După golul înscris, ciprioții forțează egalarea.
România - Cipru, 2 - 0 la pauză
Update 22:28 Răzvan Marin duce scorul la 2 - 0 pentru România în minutul 42. Hagi a pasat în careul ciprioților pentru Bîrligea, dar acesta din urmă a fost blocat de Demetriou. Marin a urmărit mingea și a înscris cu un șut pe centrul porții.
Update 20:20 România are mai multe ocazii la poarta ciprioților
Meciul este dominat categoric de România. Iannis Hagi (minutele 13, 17 și 19) și Rațiu ('24) au ocazii bune de gol, care însă nu se materializează. De cealaltă parte, Laifis primește o pasă de la Loizou în careul tricolorilor, dar șutul este slab și Niță reține fără probleme.
Știrea inițială
Meciul este condus la centru de arbitrul italian Luca Pairetto, ajutat de Davide Imperiale şi Alessio Berti.
Pentru partida cu Cipru, selecționerul Mircea Lucescu a convocat 24 de jucători, în condițiile în care Dennis Man (suspendat) şi Nicolae Stanciu (accidentat) nu vor putea evolua.
Lotul convocat:
- Portari: Florin Niță, Ştefan Târnoveanu, Răzvan Sava;
- Fundași: Andrei Rațiu, Cristian Manea, Radu Drăgușin, Adrian Rus, Andrei Burcă, Alexandru Pașcanu, Matei Ilie, Nicuşor Bancu;
- Mijlocași: Deian Sorescu, Marius Marin, Răzvan Marin, Darius Olaru, Adrian Şut, Valentin Mihăilă, Ianis Hagi, Florinel Coman, Alexandru Mitriță, David Miculescu;
- Atacanți: Denis Drăguș, Denis Alibec, Daniel Bîrligea.
În deplasare, pe 12 octombrie, România a învins Cipru cu 3-0, golurile fiind marcate de Dennis Man, Răzvan Marin şi Radu Drăguşin.
În Liga Națiunilor, Grupa C2, se mai desfășoară, luni, partida Kosovo - Lituania.
Naționala României dispută acest meci după scandalul provocat, vineri, la București, de reprezentativa din Kosovo, care s-a retras de pe teren în minutul 90 + 5, la scorul de 0 - 0, invocând scandări din tribune. Mai exact, fanii români ar fi strigat "Serbia".
Independența Kosovo, declarată la 17 februarie 2008 de fostă provincie sârbă, nu este recunoscută de România.
Un verdict al UEFA este așteptat săptămâna aceasta.
Înaintea meciului de luni, România conducea în Grupa C2, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte.