Antena 3 CNN Sport România, învinsă de Germania la Bucureşti în preliminariile Qatar 2022

România, învinsă de Germania la Bucureşti în preliminariile Qatar 2022

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 23:51 28 Mar 2021 Modificat la 23:51 28 Mar 2021

Mirel Rădoi a impus o strategie curajoasă, ofensivă, însă Germania a dominat, atât teritorial, cât și din punct de vedere al posesiei. Prima ocazie importantă a meciului i-a aparținut lui Kai Havertz, al cărui șut din careu a fost respins de Niță.

Românii au replicat prin Mihăilă, care la rândul lui a trimis un șut spre poarta lui Neuer, însă imprecis, puțin pe lângă.

Germania a deschis scorul în minutul 17, când Kai Havertz a pasat în fața porții pentru Serge Gnabry, care a marcat nestânjenit.

Peste doar 2 minute, nemții au avut șansa de a majora, șutul lui Joshua Kimmich nimerind bara transversală.

După reluare, nemții au jucat puțin mai relaxați, dar au fost totuși cei care l-au pus la încercare pe Niță, care a avut două intervenții foarte bune.

Dealtfel, Niță a fost omul meciului, intervențiile sale reușind să limiteze scorul, nemții putând câștiga mult mai clar, fără intervențiile portarului român.

Tot Niță a fost în prim plan în ultimele 10 minute ale partidei, când a respins spectaculos alte două șuturi ale lui Timo Werner, notează Mediafax.

Pe finalul jocului tricolorii au reușit să își creeze două faze periculoase în careul german, nereușind însă să fructifice.

După această înfrângere, România ocupă locul 4 în grupa J, cu 3 puncte, primele două locuri fiind ocupate la egalitate de puncte (6), de Germania și Armenia, pe locul 3 aflându-se Macedonia de Nord, care a câștigat cu 5-0 meciul cu Liechtenstein.

Etichete: România Germania
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole