În acest moment, sunt în vigoare un Cod portocaliu și un Cod galben de caniculă. Cu toate acestea, România nu scapă nici de furtunile violente, cu ploi torențiale și grindină.
”Vorbim în continuare de o vreme a extremelor meteorologice și la acest sfârșit de săptămână, astăzi în special, instabilitate în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de sud a Moldovei, dar și local în zona Olteniei și a Munteniei, acolo unde perioadele de instabilitate vor fi accentuate.
Se vor caracteriza prin averse torențiale, care pe secvențe scurte de timp, pot cumula cantități de apă de 20-30l/m² izolat peste 40l/m². Aversele vor fi însoțite de intensificări ale vântului cu rafale de 55-70km/h în special vijelii, deci grindină și descărcări electrice.
În timp ce în jumătatea de sud a țării, astăzi vorbim de o atenționare meteorologică de cod galben, dar și de cod portocaliu pentru județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și municipiu București, în zonele avertizate de cod portocaliu, valorile temperaturilor maxime astăzi vor putea atinge 38-39 de grade, indicele de disconfort termic va fi unul ridicat, cu valori de peste 80 de unități, iar în restul zonelor aflate sub incidența codului galben vorbim de valori de temperaturi de până la 37°C.
Și mâine, valul de căldură va fi de interes în extremitatea de sud a țării, acolo unde rămâne în vigoare o avertizare meteorologică de cod galben, pentru că în continuare, în aceste zone temperaturile vor caracteriza o vreme caniculară și vorbim de valori între 30 și 3 până la 35°C.
Luni, o ușoară ponderare până la cel mult 37° în partea de vest, sud-vest-sud a țării.
Însă din nou, de marți și mai ales miercuri, valul de căldură se va intensifica și este posibil să consemnăm valori între 39-40 de grade, în special în sudul României”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.