Antena 3 CNN Life Sănătate România, fruntașă în Europa la numărul cazurilor de hepatită. Specialiștii cer ca toate testele să fie acoperite de stat

România, fruntașă în Europa la numărul cazurilor de hepatită. Specialiștii cer ca toate testele să fie acoperite de stat

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 17:33 25 Iul 2024 Modificat la 17:33 25 Iul 2024

Apel privind prevenţia şi depistărea hepatitelor virale. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România şi medicii specialişti cer autorităţilor să simplifice procedurile de testare în rândul populaţiei. Concret, vor ca investigaţiile la nivel de medicină de familie, pentru toate tipurile de hepatită, să fie acoperite de stat, inclusiv testul prin care se poate dovedi dacă boala este activă sau nu. România este fruntaşă în Europa la numărul cazurilor de hepatită. Peste 3% din populaţie este afectată de virsul hepatitic B. 

A avea hepatita B sau C nu înseamnă o condamnare, sunt boli care se pot trata şi care pot fi ţinute sub control. Este important însă ca un pacient, odată depistat, să fie testat gratuit şi pentru celalalte tipuri de hepatită. În prezent, la nivelul medicinei de familie sunt decontaţi markerii virali pentru hepatita B sau C, însă nu şi pentru Delta. La fel se întâmplă şi în unele spitale.

Marinela Debu, preşedinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România: „La pacienții cu hepatita B, dacă spitalul nu poate asigura viremia gratuită, dacă medicul nu-i găsește un voucher să-i plătească viremia, pacientul trebuie să-și plătească viremia. Pentru B e vorba de 380-400 lei, chiar mai mult, depinde de laborator. Este o sumă pentru cei care câștigă salariul minim pe economie.”

Extrem de importantă este şi prevenţia, mai ales că la nivel naţional, rata de vaccinare nu atinge nici 80%, cu 15 procente sub ţintă.

Adrian Streinu-Cercel – președinte Comisia de Sănătate, Senatul României: „E păcat să ai așa o bijuterie de vaccin și să nu o folosești. În contextul în care virusul hepatic B și virusul C rămân principalele virusuri care generează cancerul de ficat.”

Dr. Mihaela Udrescu – coordonator grupul GastRo SNMF: „Este important ca medicul de familie să testeze toți pacienții de pe lista de asigurați și de la 1 iulie iată că avem posibilitatea să testăm și pacienții neasigurați, să le recomandăm markerii de hepatită virală.”

Virusurile hepatice sunt acum cele mai mortale după Covid-19. În fiecare an, la nivel mondial, peste un milion de vieți sunt pierdute din cauza hepatitei. 

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor de marchează anual în întreaga lume în data de 28 iulie și reprezintă un bun moment pentru fiecare țară de a readuce în atenția opiniei publice importanța prevenției, a vaccinării, a testării pentru hepatitele virale, precum și a unui stil de viață adecvat pentru hepatitele influențate de o alimentație nesănătoasă și un stil de viață sedentar.
 

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole