MAE anunță acordarea unor contribuții voluntare ale României la fondurile NATO, în valoare de 1,4 milioane de dolari.
Ministrul Bogdan Aurescu a transmis către Secretarul general NATO și omologii săi din statele menționate scrisori de informare asupra deciziei care a fost luată de Guvernul României, care a stabilit redirecționarea unor fonduri alocate anterior pentru programul NATO de sprijin pentru armata națională afgană, rămase neutilizate.
România contribuie la fondurile NATO cu 1,4 milioane de dolari
Astfel, România va contribui la consolidarea rezilienței și capacității de apărare ale Ucrainei prin acordarea a până la 400.000 dolari pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistență Cuprinzătoare pentru Ucraina, prin contribuția de până la 600.000 dolari pentru Fondul voluntar de consolidare a capacității de apărare a Republicii Moldova, precum și prin finanțarea cu până la 300.000 dolari a Fondului voluntar de consolidare a capacității de apărare a Georgiei, țări dintre cele mai afectate de efectele invaziei ruse în Ucraina.
Potrivit MAE, contribuția voluntară la Fondul voluntar de consolidare a capacității de apărare a Regatului Hașemit al Iordaniei va fi de până la 100.000 dolari.
"Decizia corespunde priorităților de politică externă și de securitate ale României și contribuie la creșterea profilului țării noastre în cadrul NATO, precum și la îndeplinirea obiectivelor de consolidare a securității și stabilității în proximitatea Flancului Estic, în special în regiunea Mării Negre", arată MAE.