Cu sute de morţi zilnic, România a ajuns pe primul loc în lume la rata deceselor de COVID. În unitatile medicale din ţară situaţia este critică.
La Spitalul de Urgenţă Galaţi când un pat se eliberează, imediat este ocupat, iar containerele şi ambulanţele sunt pline. În doar câteva ore, opt pacienţi au murit în containere sau la UPU, fără a mai avea şansa de a ajunge să fie îngrijiţi pe secţii.
"În momentul de faţă, în serviciul UPU existând în jur de 40 de pacienţi, dintre care 30 de pacienţi sunt cu necesar mare de oxien, patru pacienţi sunt intubaţi-ventilaţi", spune un medic.
Sistemul sanitar este în colaps
Medicii fac tot posibilul pentru ca toti pacienţii în stare gravă sa primeasca ajutor.
"Nu avem suficente locuri pentru ei si atunci trebuie să îi punem si in zonaverde, care sunt pentru pacientii care nu au coronavirus, pentru că nu o să îi ţinem afară în stradă", mărturiseşte alt medic.
În ticăitul aparatelor de ventilaţie, alarmele se declanşează, iar medicii şi asistentele se grăbesc să deschidă ferestrele, ca să evite o tragedie.
Pentru unii pacienţi, şansa la viaţă vine de la vecinii noştri
Un bărbat de 68 de ani din comuna Călățele, judeţul Cluj, a fost transferat cu elicopterul în Szeged, Ungaria, după ce a stat cinci zile în UPU cu oxigen, pentru că nu a mai avut loc la Terapie Intensivă.
Nu acelaşi noroc l-au avut trei membrii ai unei familii din Calafat. Oamenii au murit infectați cu SARS-CoV-2 la un interval de câteva zile.
Oamenii care ajung în stare gravă la spital sunt în mare parte nevaccinaţi. Cu toţii regretă prea târziu că nu s-au imunizat.
La capela spitalului din Timişoara, imaginile sunt greu de privit
Trupurile neînsufleţite ale pacienţilor care au pierdut lupta cu virusul sunt ţinute până când rudele pot să vină să le ia, pentru înmormântare, pentru că de cele mai multe ori acestea sunt în izolare.
România repetă scenariul Italiei din primul val al pandemiei de COVID-19. De la începutul acesteia, în Lombadria au fost înregistrate peste 34.000 de decese, în timp ce în tara noastră am depăşit 43.000, iar autorităţile cer ajutor extern.
Ajutor extern oferit României
Peste 1.000 de colete cu diferite medicamente sunt aşteptate din Austria, în timp ce din partea Franţei au fost propuse aproape 90 de mii de flacoane suplimentare de medicamente, 18 ventilatoare dar şi peste 5.000 de flacoane de anticorpi monoclonali provenite din Italia, dar şi 15 ventilatoare mecanice şi 8 concentratoare de oxigen livrate de Danemarcă ţării noastre.
"Pentru poporul român ultima speranţă este Dumnezeu, iar pentru noi, pentru medici, tot de acolo aşteptăm", a spus unul dintre medicii de pe secţia ATI din Timişoara.