Antena 3 CNN Actualitate România discută cu Ungaria posibilitatea de a transfera pacienți COVID

România discută cu Ungaria posibilitatea de a transfera pacienți COVID

Dana Musceleanu
<1 minut de citit Publicat la 18:13 06 Oct 2021 Modificat la 18:17 06 Oct 2021

România a început discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării unor pacienți covid grav în țara vecină pentru tratament, au declarat pentru Europa FM surse oficiale, potrivit G4Media.

Ungaria este deocamdată singura țară cu care statul român discută despre mutarea unor pacienți aflați în stare critică.

Țara vecină s-a oferit să ne sprijine încă de acum două săptămâni, prin ministrul de Externe Peter Szijjártó, iar din discuțiile de până acum s-a ajuns la concluzia că transferul se poate face doar cu ambulanțele.

Prin urmare, în funcție de disponibilitatea spitalelor din Ungaria, vor fi transferați cu prioritate bolnavi grav din județe aflate în apropierea graniței.

Transferul cu avionul este exclus din cauza pericolului pe care îl reprezintă buteliile de oxigen la care sunt conectați cei cu insuficiență majoră pulmonară, afecțiunea principală la covid, au explicat pentru Europa FM, surse oficiale.

România a înregistrat miercuri, 6 octombrie, 14.744 cazuri de infectare cu coronavirus și 331 de decese. 

Etichete: Ungaria COVID-19
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole