Reţelele de contrabandă au vândut în România peste 4,15 miliarde de ţigarete în 2017, adică aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elveţiei şi Norvegiei, iar volume mai mari de ţigarete de contrabandă au ajuns doar pe pieţele din Germania, Polonia, Marea Britanie şi Franţa, state cu populaţii de două până la cinci ori mai mari decât România.
România ajunge astfel pe un nedorit loc 5 în Europa, poziţie ocupată în 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori, potrivit unui studiul asupra contrabandei şi efectelor ei la nivelul Europei, realizat de către KPMG pentru think-tank-ul britanic Royal United Services Institute (RUSI).
Împreună, primele cinci state ca volume de ţigarete traficate ilegal, printre care şi România, reprezintă circa două treimi (62%) din piaţa neagră de la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei, adică de două ori mai mult decât toate celelalte 25 de state analizate la un loc, scrie news.ro.
Studiul RUSI confirmă că traficul ilicit de ţigarete este o activitate cu risc redus şi cu beneficii mari pentru grupurile transnaţionale de criminalitate organizată. În total, pierderile financiare la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei au depăşit 10 miliarde de euro, bani care au finanţat activităţi criminale.