Antena 3 CNN Life Sănătate România, inundată de dezinfectanți diluați. Ministrul Sănătății: ”Este un semnal, trebuie să investim în laboratoare”

România, inundată de dezinfectanți diluați. Ministrul Sănătății: ”Este un semnal, trebuie să investim în laboratoare”

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 13:22 07 Iun 2021 Modificat la 18:23 07 Iun 2021

Update: Potrivit Ministerului Sănătăţii, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a emis în anul 2020 autorizații temporare de punere pe piață a produselor biocide, pe perioada stării de urgență conform prevederilor art. 10 din Ordonanța militară nr. 4 din 29.03.2020, iar în starea de alertă emit conform prevederilor OUG nr. 70 din 14.05.2020. 

Produsele biocide avizate/autorizate sunt postate în Registrul Național al Produselor Biocide, gestionat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

În trimestrul II 2020 - trimestrul I 2021, inspectorii sanitari au efectuat controale în urma cărora au fost retrase de la utilizare 124 de produse biocide neconforme, în cantitate de 24.144 litri și 467 kg.

Totodată, au fost retrase de la comercializare 263 de produse biocide neconforme, în cantitate de 142.287 litri și 8.845 kg. Au fost aplicate 185 de sancțiuni, dintre care 127 de amenzi, în valoare totală de 734.500 lei, și 58 de avertismente.

Principalele neconformități identificate de inspectorii sanitari au fost legate de introducerea ilegală pe piață a produselor biocide, etichete care nu respectă prevederile din aviz/autorizație, termene de valabilitate expirate și utilizare necorespunzătoare.

În perioada aprilie - mai 2021, inspectorii sanitari au prelevat probe de produse biocide cu aplicație în sectorul medical și anume antiseptice și dezinfectante chimice folosite în dezinfecția chirurgicală a mâinilor, în vederea evaluării eficacității biocide (bactericide și fungicide), conform Metodologiei stabilită de INSP, se mai arată în informarea emisă de Ministerul Sănătăţii

Ştirea iniţială

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, spune că trebuie începute investițiile în laboratoare de referință ale Institutului Național de Sănătate Publică.

”Așa am descoperit că, după intrarea în pandemie, România a fost de fapt inundată de dezinfectanți diluați. Și asta pentru că nimeni din țara aceasta nu mai verifică dacă biocidele cu care se dezinfectează de la populație, la medici și instrumentar din spitale, nu sunt cumva diluate”, au scris jurnaliștii de la Turnul Sfatului.

Întrebată dacă are de gând să facă vreo verificare, Ioana Mihăilă a răspuns că a aflat recent de această problemă, dar va lua legătura cu Comisia de biocide a ministerului pentru a norma mai bine, dacă este cazul, controlul acestor biocide.

”Cred că este un semnal care ne spune că trebuie să începem să investim în laboratoare de referință ale Institutului Național de Sănătate Publică sau ale direcțiilor de sănătate publică și să întărim aceste instituții de control pentru că sănătatea noastră este prioritară”, a spus ministrul Sănătății.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole