Antena 3 CNN Sport România-Danemarca 0-0. Naționala mai are doar șanse teoretice de calificare la Mondiale

România-Danemarca 0-0. Naționala mai are doar șanse teoretice de calificare la Mondiale

4 minute de citit Publicat la 20:54 26 Mar 2017 Modificat la 20:54 26 Mar 2017

Echipele naționale de fotbal ale României și Danemarcei au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.

Tricolorii au făcut un joc modest și șansele de calificare la turneul final din Rusia sunt destul de meci, România neavând niciun gol marcat în ultimele sale patru partide (trei oficiale, una amicală).

România și-a creat câteva ocazii bune de gol, dar a terminat prin a fi dominată de danezi în ultima parte a meciului. România nu a câștigat pe teren propriu în ultimele cinci meciuri oficiale (patru egaluri, un eșec).

Echipa antrenată de Christoph Daum a început destul de bine, iar Răzvan Marin (4) a avut prima ocazie a partidei, un șut de la 18 metri, prins de portarul Kasper Schmeichel. Keșeru a ratat o ocazie foarte mare (18), reluând peste poartă din 6 metri, la centrarea lui Benzar.

Prima oportunitate a oaspeților a venit în min. 20, când Eriksen a tras un șut de la 20 metri, dar prins de Tătărușanu.

Keșeru s-a aflat din nou în prim plan (21), dar a trimis afară din poziție dificilă. Atacantul echipei Ludogoreț a ratat o nouă șansă de a deschide scorul (25), ajungând târziu la o centrare a lui Benzar în fața porții. 

Finalul primei reprize a aparținut oaspeților, dar Eriksen (43), rămas liber în careu, a tras peste poartă.

Danezii au început bine partea secundă a meciului și același Eriksen (47) a fost blocat de Chiricheș în careu.

România a beneficiat de o lovitură liberă de la circa 25 de metri, dar Stanciu a trimis pe lângă vinclu (49).

Oaspeții au fost tot mai ofensivi, iar fundașul Joergensen (50) a fost aproape de gol, șutând prin fața porții. Eriksen (54) l-a testat pe Tătărușanu cu un șut de la distanță, care a fost prins în doi timpi.

Ultima ocazie bună a tricolorilor s-a consumat în min. 62, când Chipciu a recuperat o minge și tot el a tras din unghi, dar Schmeichel a respins. Marin (68) a trimis un șut de la 18 metri, fără emoții pentru portar.

Danezii, mai puternici din punct de vedere fizic, au dominat ultima parte a meciului, dar Braithwaite (78) a tras din unghi în plasa laterală, Vestergaard (82) a reluat cu capul pe lângă poartă, Joergensen (87) a ratat incredibil din patru metri, Braithwaite a fost blocat in extremis de Toșca (87), iar Eriksen (90+1) a tras de la 20 m pe lângă poartă. 

România va juca următorul meci pe 10 iunie, în deplasare cu Polonia, liderul grupei, și numai o victorie poate păstra echipa noastră în cursa de calificare.

România — Danemarca 0-0 
Cluj-Napoca, Cluj Arena: 26.895 spectatori 
Preliminariile Cupei Mondiale 2018 — Grupa E

Au evoluat echipele: 
România: 12. Ciprian Tătărușanu — 22. Cristian Săpunaru, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 3. Alin Toșca — 2. Romario Benzar, 8. Mihai Pintilii, 15. Răzvan Marin, 14. Iasmin Latovlevici (5. Dorin Rotariu, 76) — 23. Nicolae Stanciu — 7. Alex Chipciu (19. Andrei Ivan, 86), 13. Claudiu Keșeru (11. Denis Alibec, 63). Selecționer: Christoph Daum. 
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niță — 4. Cosmin Moți, 9. Adrian Popa, 10. Constantin Budescu, 17. Eric Bicfalvi, 18. Andrei Prepeliță, 20. Sergiu Hanca, 21. Dragoș Grigore. 
Danemarca: 1. Kasper Schmeichel — 4. Simon Kjaer (căpitan; 13. Mathias Zanka Joergensen, 46), 6. Andreas Christensen, 3. Jannik Vestergaard — 2. Peter Ankersen, 7. William Kvist, 19. Lasse Schoene (11. Martin Braithwaite, 69), 8. Thomas Delaney, 5. Riza Durmisi — 10. Christian Eriksen, 21. Andreas Cornelius. Selecționer: Aage Hareide. 
Rezerve neutilizate: 16. Jonas Loessl, 22. Frederik Roennow — 12. Andreas Bjelland, 14. Henrik Dalsgaard, 15. Marcus Ingvartsen, 17. Jens Stryger Larsen, 18. Daniel Wass, 20. Pione Sisto, 23. Lasse Vibe.

Arbitru: Martin Atkinson; arbitri asistenți: Stephen Child, Stuart Burt; arbitru de rezervă: Anthony Taylor (toți din Anglia) 
Comisar FIFA: Georges Luchinger (Liechtenstein), observator pentru arbitri: Bosko Jovanetic (Serbia) 
Cartonașe galbene: Cornelius (45), Ankersen (60), Pintilii (90+1).

LIVE TEXT

România-Danemarca. min 82. Vestergaard ratează o nouă ocazie. Tricolorii nu joacă nimic. Danezii domină copios.

min 64 Intră Alibec în locul lui Keșeru

min 43. Danezii au și ei o ratare imensă.

min 25. Keșeru primește o centrare perfectă, dar nu ajunge la minge. 

min. 18 Claudiu Keșeru a ratat o ocazie uriașă singur cu portarul. 

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, germanul Christoph Daum, va începe cu un sistem 3-4-1-2 meciul cu Danemarca, de duminică seara, de pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018. România-Danemarca

România-Danemarca Cristian Săpunaru, Vlad Chiricheş (căpitan) şi Alin Toşca formează linia de fundaşi, căpitanul obişnuit, Dragoş Grigore, fiind doar rezervă. Romario Benzar şi Iasmin Latovlevici vor evolua pe benzile terenului, Mihai Pintilii şi Răzvan Marin vor fi mijlocaşi centrali, în timp ce Nicolae Stanciu se va afla în spatele celor două vârfuri, Alex Chipciu şi Claudiu Keşeru.

România-Danemarca Sistem similar adoptat de danezi

România-Danemarca Danezii vor adopta un sistem similar, singura deosebire fiind aceea că linia de mijloc va fi formată din cinci jucători.

Echipele de start:
România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 22. Cristian Săpunaru, 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 3. Alin Toşca - 2. Romario Benzar, 8. Mihai Pintilii, 15. Răzvan Marin, 14. Iasmin Latovlevici - 23. Nicolae Stanciu - 7. Alex Chipciu, 13. Claudiu Keşeru. Selecţioner: Christoph Daum.
Rezerve: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă - 4. Cosmin Moţi, 5. Dorin Rotariu, 9. Adrian Popa, 10. Constantin Budescu, 11. Denis Alibec, 17. Eric Bicfalvi, 18. Andrei Prepeliţă, 19. Andrei Ivan, 20. Sergiu Hanca, 21. Dragoş Grigore.
Danemarca: 1. Kasper Schmeichel - 4. Simon Kjaer (căpitan), 6. Andreas Christensen, 3. Jannik Vestergaard - 2. Peter Ankersen, 7. William Kvist, 19. Lasse Schoene, 8. Thomas Delaney, 5. Riza Durmisi - 10. Christian Eriksen, 21. Andreas Cornelius. Selecţioner: Aage Hareide.
Rezerve: 16. Jonas Loessl, 22. Frederik Roennow - 11. Martin Braithwaite, 12. Andreas Bjelland, 13. Mathias Joergensen, 14. Henrik Dalsgaard, 15. Marcus Ingvartsen, 17. Jens Stryger Larsen, 18. Daniel Wass, 20. Pione Sisto, 23. Lasse Vibe.

Arbitru: Martin Atkinson; arbitri asistenţi: Stephen Child, Stuart Burt; arbitru de rezervă: Anthony Taylor (toţi din Anglia)
Comisar FIFA: Georges Luchinger (Liechtenstein), observator pentru arbitri: Bosko Jovanetic (Serbia)

Sursă: Agerpres
Etichete: fotbal
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole