Antena 3 CNN Be EU România, dată în judecată la Curtea Europeană de Justiție din cauza gropilor de gunoi

România, dată în judecată la Curtea Europeană de Justiție din cauza gropilor de gunoi

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 16:44 12 Noi 2021 Modificat la 16:44 12 Noi 2021

Potrivit Comisiei, România se face vinovată pentru nerespectarea, pe deplin, a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018.

În hotărârea de acum trei ani, instanța constata neîndeplinirea, de către țara noastră, a obligațiilor ce decurg din Directiva privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE).

Conform acestei hotărâri, România avea obligația ca, până la 16 iulie 2009, să închidă și să reabiliteze toate depozitele de deșeuri care nu au obținut o autorizație de funcționare. 

Curtea a constatat că România nu și-a respectat această obligație cu privire la 68 de depozite de deșeuri.

Aceasta este a doua sesizare a Curții și poate duce la aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformității.

La trei ani de la pronunțarea hotărârii, România a închis și a reabilitat 24 de depozite de deșeuri.

Așadar, 44 de depozite nu au fost încă închise, iar pentru multe dintre ele nu au fost încă prevăzute lucrările necesare pentru reabilitarea lor.

Pentru a se conforma hotărârii Curții, România trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că aceste depozite de deșeuri sunt cât mai curând posibil închise, sigilate și reabilitate, din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru sănătate și pentru mediu, menționează comunicatul Comisiei Europene.

 

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole