Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN România sub şocul crizelor. La ce au renunţat sute de familii şi pensionari ca să facă faţă traiului zilnic

România sub şocul crizelor. La ce au renunţat sute de familii şi pensionari ca să facă faţă traiului zilnic

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:15 28 Ian 2022 Modificat la 20:49 28 Ian 2022

Dintre toate statele membre, doar Bulgaria şi Letonia au un salariu minim mai mic decât România. La 1 ianuarie 2022 salariul minim în ţara noastră era de doar 515 euro, de patru ori mai mic decât cel din Luxemburg. 

Economiștii spun că salariul minim ar trebui să se apropie de cel mediu, dar şi că ar mai fi loc de o scădere a impozitelor şi a taxelor pe venitul minim de cel puţin 10%.

România sub şocul crizelor. La ce au renunţat oamenii ca să facă faţă traiului zilnic

„Este obligat de context să plătești energia electrică, gaze, utilități la preturi europene având venituri care nu se ridică la nivelurile medii europene", spune Cristian Păun, analist economic

Pentru că veniturile sunt modeste românii sunt tot mai atenţi pe ce dau banii. Mai ales în contextul scumpirilor din ultimul an.

43% dintre români au renunţat să mai cumpere ceasuri şi bijuterii, iar 34% nu au mai cumpărat o maşină sau au rărit ieșirile la restaurant.

„Este evident că atât timp cât banii nu ajung pentru cheltuielile casei pentru mâncare şi medicamente nimeni nu se mai gândește la ceasuri sau la alte obiecte de lux. Este trist. Este foarte trist", spune Dragoş Frumosu, președintele Federației Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

Românii admit şi că sunt nevoiți să renunțe la lucruri esenţiale cum ar fi încălzirea adecvată a locuinței sau îmbrăcăminte.

„Am mai redus din calorifer în încăperile în care nu se locuiește", spune cineva.

„Renunțăm la micile noastre plăceri, îmbrăcăminte", mai spune o persoană.

„Muncesc mai mult ca să suplimentez bugetul"

„Renunț la dulciuri, m-am gândit să îmi fac pâinea, să gătim mai mult să nu cumpăram totul de-a gata", sunt soluțiile găsite de altcineva.

„Suntem mult mai atenți la consumul de energie şi apă", este soluția adoptată de o femeie.

„Nu fac reduceri de cheltuieli muncesc mai mult ca să suplimentez bugetul", mai spune cineva.

În ultimul an, alimentele, bunurile şi serviciile s-au scumpit în medie cu 8,2%.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole