Antena 3 CNN Sport România are o nouă stea în sport, care a cucerit patinajul artistic: ”Vreau să fiu pe podium”

România are o nouă stea în sport, care a cucerit patinajul artistic: ”Vreau să fiu pe podium”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 18:18 24 Sep 2024 Modificat la 18:18 24 Sep 2024

Antena 3 CNN a prezentat un adevărat miracol al patinajului artistic din România. Este vorba despre Cătălina Stănescu, o tânără care la 12 ani a fost deja de trei ori campioana Europei. 

Cătălina se antrenează 6 zile din 7 şi vrea să reprezinte România la cele mai mari competiţii din lume. Antrenoarea ei este convinsă ca va reuşi. Spune fără să stea pe gânduri că fata este noua stea a patinajului românesc.

Antrenamentele Cătălinei încep în fiecare dimineaţă la ora 7. Se trezeşte la 5 şi jumătate ca să ajungă la timp pe gheaţa patinoarului olimpic din Otopeni.

Avea doar patru ani când a pus prima oară patinele în picioare. Atunci a început şi antrenamentele de performanţă.

”Prima oară am fost cu părintii mei la patinoar. Aveam patru ani si mi-a plăcut foarte mult cum au patinat celelalte fete, cum făceau piruete şi cum alunecau.  Cel mai frumos mi se pare că pot să mă exprim prin dans şi să fiu graţioasă”, povestește tânăra. 

Pentru graţie, Cătălina face în paralel dans, balet şi gimnastică. 6 ore de antrenamente în fiecare zi.

”Suntem din Bucureşti, ceea ce consideram noi că este un avantaj. Când a început Cătălina patinajul am constatat că nu mai este un aşa mare avantaj pentru că Bucureştiul nu avea niciun patinoar. Acesta este cel mai apropiat patinoar de Bucureşti. Dimineaţa, cu masina 50 minute la dus, 50 minute la întors. Noi, adulții, ne trezim la ora 5:00”, povestește tatăl ei. 

Andreea Pascu este antrenoarea Cătălinei de aproape 6 ani.

”Este un copil care munceşte în fiecare zi, se trezeşte de dimineaţă ca orice școlar, își face temele până noaptea târziu şi dimineaţa vine la antrenamente. Iar aici se dedică efortului pe toate planurile, atât cel tehnic cât şi cel coregrafic, artistic.

Este un sportiv foarte promiţător. Adică ar putea să ajungă cel puțin precum cunoscuta noastră româncă, Julia Sauter, și să ne onoreze cu locuri foarte bune în clasamentele europene și mondiale”, spune antrenoarea.

Doar în weekend mai apucă şi Cătălina să îşi dea seama că încă este copil.

”Încercăm în weekenduri, când nu mai este scoală, în program, şi avem un pic mai mult timp, să mergem să facem ce-i place. Vara ei îi place foarte mult să meargă la diverse ferme din jurul Bucureştiului pentru că îi plac foarte mult animăluţele”, spune și mama copilei. 

Când se termină scurtele momente de relaxare, Cătălina se întoarce din nou la antrenamente. Are un vis de atins.

”Îmi doresc să reprezint România la cele mai grele competiţii. Pentru mine este foarte important să fiu pe podium si pe locul întâi”, a concluzionat Cătălina. 

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole