Antena 3 CNN Be EU Culisele ţinerii României la uşa Spaţiului Schengen. Victor Negrescu, europarlamentar: "Îndeplinim toate criteriile tehnice"

Culisele ţinerii României la uşa Spaţiului Schengen. Victor Negrescu, europarlamentar: "Îndeplinim toate criteriile tehnice"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:22 15 Oct 2022 Modificat la 10:24 15 Oct 2022

Europarlamentarii cer ca decizia de aderare să fie luată cel târziu până la finalul anului, mai ales că, la nivel declarativ cel puțin, doar Olanda se mai află în opoziție.

Zilele acestea, în cele două țări au avut loc verificări. S-au verificat practic îndeplinirile tuturor condițiilor iar raportul comisiei care a făcut asta va fi publicat în scurt timp.

Când vor intra România şi Bulgaria în spaţiul Schengen 

"Eu sper să avem un răspuns anul acesta pe 8 decembrie când va avea loc Consiliul de Justiție și Afaceri Interne și insist pentru acest subiect de foarte mult timp. România merită să fie în Schengen", a spus europarlamentarul Victor Negrescu, sâmbătă, la emisiunea "Be EU cu Sabina Iosub".

"Îndeplinim toate criteriile tehnice și îmi doresc ca statele membre să voteze în unanimitate aderarea României la spațiul Schengen, așa că sunt încrezător. Nu sunt toți pașii parcurși până în prezent, dar e important pentru noi și aici, în Parlamentul european, dar și Guvernul României și președintele României să insiste pentru acest deziderat extrem de important pentru țara noastră", a mai spus Victor Negrescu.

România aşteaptă de 11 ani aderarea la spaţiul Schengen 

"Am văzut că mai sunt în continuare voci critice în raport cu România și am văzut, din păcate, acel episod trist în care un europarlamentar extremist a comparat România cu Vestul Sălbatic, spunând că România nu merită să fie în Uniunea Europeană. De aceea am reacționat prompt.

Am scris președintei comisiei, președintei Parlamentului European și Comisiei de etică din Parlamentul European să investigheze respectivele declarații și să îl sancționeze pe respectivul eurodeputat, așa cum a făcut-o și în trecut, pentru că nu este normal ca acest discurs care contravine regulamentului european, care nu corespunde libertății de exprimare și care încalcă valorile europene să fie tolerat aici, în legislativul european", a adăugat el.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole