Echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit duminică medaliile de aur la Campionatele Europene de la Luxemburg după ce a învins, într-o finală dramatică, echipa Germaniei, cu 3-2.
Pentru România, este al patrulea titlu european pe echipe la feminin, după cele obţinute în 1992, 2002 şi 2005.
România a mai fost finalistă de patru ori, fiind învinsă în ultimul act de Olanda, în 2010 şi 2011, şi de Germania, 2013 şi 2015.
Sursă: Agerpres