Antena 3 CNN Coronavirus Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România. Peste 5.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România. Peste 5.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 18:47 02 Ian 2022 Modificat la 18:47 02 Ian 2022

5.146 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total 7.943.267 de persoane au fost imunizate de la începutul campaniei cu o doză, iar 7.824.499 dintre acestea au schema completă de vaccinare.

De asemenea, 2.014.965 de persoane au făcut și doza a treia.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, duminică, la ora 17.00, numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 15.855.948.

Au fost utilizate 12.103.860 de doze Pfizer BioNTech, 959.696 de doze Moderna, 852.306 de doze AstraZeneca și 1.940.085 de doze Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore nu a fost nicio reacție adversă în urma vaccinării.

Bilanț COVID-19 din 2 ianuarie 2022, în România. Sub 1.000 de cazuri în a doua zi a anului

Bilanț COVID-19 din 2 ianuarie 2022, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 958 de cazuri.

Până duminică, 2 ianuarie 2022, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.811.300 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.370 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

1.740.169 de pacienți au fost declarați vindecați.  

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Nu au fost înregistrate cazuri de pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 58.796 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Etichete: COVID-19 vaccin
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole