Antena 3 CNN Actualitate Justiție Românii care stau la curte riscă amenzi usturătoare. Obiceiul care îi poate costa scump pe cei care nu respectă legea

Românii care stau la curte riscă amenzi usturătoare. Obiceiul care îi poate costa scump pe cei care nu respectă legea

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:00 17 Oct 2023 Modificat la 20:00 17 Oct 2023

Potrivit legii, arderea frunzelor uscate în propria curte este interzisă, iar cei care se abat de la această prevedere riscă amenzi de până la 20.000 de lei.

Conform art. 1, alin.3 din Legea Compostului, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeșeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei "plătește pentru cât arunci” și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

De asemenea, nu doar arderea frunzelor este interzisă, ci și a vreascurilor sau a resturilor vegetale.

În cazul persoanelor juridice, sancțiunea contravenţională este cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei.

Citește și: O mare companie anunță concedieri masive. Mii de angajați își vor pierde locul de muncă 

Amenda minimă este de 400 lei, iar cea maximă ajunge la 800 de lei, pentru persoane fizice, potrivit Realitatea.net.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole