Antena 3 CNN Actualitate Social Sute de mii de români primesc pensii şi indemnizaţii speciale. Cine primeşte sub 100 de lei pe lună

Sute de mii de români primesc pensii şi indemnizaţii speciale. Cine primeşte sub 100 de lei pe lună

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:58 16 Mar 2024 Modificat la 11:58 16 Mar 2024

Un număr de 424.536 de persoane beneficiau, în luna februarie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 - privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 184.507. Indemnizaţia medie era de 1.546 lei.

Pensia primită de veteranii de război

Un număr de 17.357 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 948 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 66.819 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 879 lei.

424.536 de români iau pensii şi indemnizaţii speciale

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 48.598, suma medie plătită fiind de 83 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.831, aceştia primind o sumă medie de 2.156 lei.

De asemenea, în februarie 2024 erau înregistraţi 572 de beneficiari conform Legii 109/2005 - Artişti, indemnizaţia medie fiind de 344 lei, 13.991 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 - Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.913 lei, şi 79.861 beneficiari conform Legii 578/2004 - Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole