Ne-am propus să confruntăm aceste temeri și să răspundem, cu ajutorul specialiștilor, acelor întrebări care până acum nu au primit un răspuns.
Una dintre marile temeri ale femeilor este ca vaccinul anti-COVID ar afecta fertilitatea. Vedem de unde a apărut acest mit. Dezbatem şi dacă este sau nu sigur ca gravidele să se vaccineze cu acest ser, alături de prof. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România. Aşadar, este sau nu indicat vaccinul în timpul sarcinii sau atunci când o mamă alăptează?
Prod. dr. Vlădăreanu: "Vaccinul e sigur pentru gravide, nici nu ajunge la făt"
"Mitul că vaccinul anti-COVID ar afecta fertilitatea a apărut acum un an, când cineva a făcut o mică constatare, infimă. Dar este vorba de o logică fracturată", a spus prof. dr. Radu Vlădăreanu, explicând că studiile ulterioare nu au arătat acest lucru.
"E o logică fracturată: ca şi cum ai spune cartoful e cât portocala, deci sucul de cartofi are acelaşi gust la sucul de portocală", explică medicul ginecolog.
De aceea, vaccinarea pentru gravide este sigură, iar medicii chiar o recomandă.
"Recomand puternic gravidelor să se vaccineze, oricând pe parcursul sarcinii, şi nu e numai recomandarea României.
Deci, oricând înainte de naştere sau după, pentru că scade mult riscul de a face o formă gravă de COVID", a mai spus prof. dr. Radu Vlădăreanu.
Majoritatea studiilor arată că nu contează ce ser aleg femeile.
În plus, "vaccinul nu ajunge la făt, ci numai anticorpii. La fel şi în cazul alăptării.
Dacă am făcut prima doză, am văzut că sunt însărcinată, fac apoi şi a doua doză de vaccin", a asigurat medicul, miercuri, la Antena 3.