Antena 3 CNN Externe Români jefuiți la un hotel de cinci stele din Grecia. Cum au rămas turiștii fără banii din seif

Români jefuiți la un hotel de cinci stele din Grecia. Cum au rămas turiștii fără banii din seif

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:13 29 Iun 2023 Modificat la 20:13 29 Iun 2023

Autoturismul unor români, aflat în parcarea unui hotelul din Halkidiki, a fost spart de hoți. S-a întâmplat chiar în timp ce românii se aflau la recepție.

În doar câteva minute, hoții au furat două laptopuri și o valiză plină cu lucrurile turiștilor.

O altă familie de români s-a bucurat de o singură noapte liniștită la un hotel de cinci stele din Thassos. A doua zi, românii și-au dat seama că dintr-un portofel lăsat în seiful din cameră lipsește 1.000 de euro.

"Am contactat managerul și dânsul ne spunea că este imposibil, pentru că își cunoaște angajații și nu se poate întâmpla așa ceva în hotelul lui. Apoi am contactat poliția, a venit poliția, a verificat dacă, cumva, seiful a fost forțat și ne-au chemat în următoarea zi la secție. A venit și... cred că era șeful poliției, care a zis că se poate vedea după intrările care au fost în cameră, să se scoată un raport", a povestit turista reporterilor Digi24.  

Românca este revoltată pentru faptul că managerul nu face nici măcar o simplă investigație.

Citeşte şi: "La mine, un meniu de peşte se poate mânca la 47 de euro" | Românca Maria i-a cucerit pe turiştii din Skiathos

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole