Antena 3 CNN Actualitate Românii care merg în Italia ar putea intra în carantină

Românii care merg în Italia ar putea intra în carantină

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:13 11 Noi 2021 Modificat la 15:13 11 Noi 2021

Foarte mulți români care se află sau care vor să plece în Italia ar putea intra în carantină.

”Avem nevoie de carantină pentru cei care sosesc din unele țări din Europa de Est, unde numărul de cazuri noi este foarte mare, iar procentajul persoanelor vaccinate este scăzut. Italia are relații strânse cu România și Bulgaria, lucrătorii din aceste țări sunt implicați, de exemplu, în îngrijirea persoanelor în vârstă.

Nu ne putem asuma acest risc. Și spun acest lucru într-un spirit de cooperare și respect pentru acești cetățeni care fac o muncă importantă”, a spus D'Amato.

”Situația din Italia este una destul de particulară. Peste 80% din populația care are reședință în Italia deja a completat ciclul vaccinal. Foarte mulți români s-au vaccinat chiar în ultima perioadă și cred că acest lucru este pozitiv, având în vedere că pentru a munci este obligatoriu acel Green Pass, documentul prin care se demonstrează că ai fost vaccinat sau că ești negativ la un test COVID-19.

Din păcate, încă mai sunt cetățeni care nu s-au vaccinat. Din punctul meu de vedere, eu respect decizia celor care au ales să nu se vaccineze, dar consider declarațiile domnului D’Amato, fostul declarat comunist, care în momentul de față este consilierul pentru sănătate al regiunii Lazio, total greșite”, a declarat Claudiu Stănășel, cetățean român stabilit în Italia.

Etichete: Italia carantină
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole