Pe lista aprobată pentru trecerea în Egipt prin punctul de la Rafah sunt 571 de persoane, însă niciun român.
"Astăzi, în a treia zi de la deschiderea trecerii din Gaza în Egipt, lista comunicată de autoritățile din Gaza, validată de Egipt și Israel, nu conține nicio persoană cu cetățenie română.
În Fâșia Gaza se află, conform surselor guvernamentale de la București, 235 de români care au cerut repatrierea, precum și 50 de cetățeni din Republica Moldova.
Purtătorul de cuvânt al guvernului susține că pentru ajutorarea persoanelor cu dublă cetățenie, care doresc evacuarea din Fâșia Gaza, sunt implicate toate instituțiile statului cu atribuții în domeniu.
'Este o operațiune în desfășurare. Concret, acest proces de evacuare este gestionat printr-un dialog permanent și printr-o convenție între Israel și Egipt', a spus Mihai Constantin.
Demersurile autorităților de la București nu sunt, însă, vizibile în planul rezultatelor concrete, în timp ce eforturile altor state s-au concretizat.
Vorbim despre faptul că pe lista de vineri sunt peste 360 de persoane cu pașaport american. Este a doua zi la rând în care persoanele cu cetățenie americană sunt cele mai multe pe această listă. BBC a transmis, de asemenea, că în secțiunea rezervată Regatului Unit sunt 127 de persoane.
Alți străini ce urmează să scape azi din Gaza provin din Germania, Italia și Mexic.
În ceea ce-i privește pe români, în afara celor vii și blocați în Fâșia Gaza, mai știm că alte șapte persoane cu dublă cetățenie au decedat de la începutul războiului pornit de Hamas iar patru persoane care au și cetățenie română sunt ostatice ale grupării islamiste", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Radu Tiliță.