Antena 3 CNN Politică Secretarul de stat Gheorghe Cârciu, împreună cu o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), vizită de lucru în Regatul Spaniei

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu, împreună cu o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), vizită de lucru în Regatul Spaniei

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:55 10 Oct 2022 Modificat la 17:55 10 Oct 2022

Agenda deplasării a cuprins întrevederi cu mediul asociativ românesc din Spania, cu reprezentanți ai clerului și ai autorităților regionale și locale, precum și vizite ale delegației DRP la o serie de evenimente din comunitate.

Reprezentanții DRP au participat pe 7 și 8 octombrie la Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale de la Madrid, un eveniment care a reunit peste 200 de clerici și credincioși, delegați din cele trei eparhii ale Mitropoliei.

“Când vorbim despre unitate și păstrarea valorilor românești, nu putem uita rolul esențial pe care îl are Biserica în coagularea comunității locale și contribuția reală pe care o aduce la conservarea identității noastre spirituale și lingvistice”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

Vizită de lucru în Regatul Spaniei, în perioada 7-9 octombrie 2022

Programul delegației a inclus, de asemenea, vizitarea parohiei Sf. Apostol Iacob din Aranjuez și o întrevedere cu primarul orașului, doamna Maria José Martinez De la Fuente. Principalele teme de discuție au vizat programele de finanțare nerambursabilă derulate în prezent de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și contribuția la procesul de integrare a cetățenilor români în statele de reședintă, oportunitățile de muncă, de studii și dezvoltarea de proiecte comune.

Oficialul spaniol și-a exprimat susținerea pentru comunitatea românească precum și pentru parohiile ortodoxe care deservesc credincioșii români. În continuarea acestor discuții, secretarul de stat a adresat doamnei primar a orașului Aranjuez invitația de a vizita România.

În cea de a doua parte a vizitei în Spania, reprezentanții DRP au participat la prima ediție a Târgului de carte românească 2022, din cadrul Casei Române de Cultură Getafe, un eveniment care își propune să promoveze cultura și arta românească.

“Felicitări organizatorilor, suntem alături de toți cei care contribuie la păstrarea și promovarea tezauruluil nostru cultural în rândul românilor din afara granițelor țării. Haideți să facem România mândră de noi toți, indiferent unde ne-am afla. Să privim cu credință și speranță în viitor și să ne întoarcem mereu, cu drag, acasă”, a conchis secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

De asemenea, delegația DRP s-a întâlnit pe 8 octombrie cu peste 50 de reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Spania. Temele supuse dezbaterii au abordat modalitățile de susținere a activității asociațiilor românești și dezvoltarea de proiecte comune în sprijinul comunității. În menținerea unui dialog deschis și constructiv și al schimbului de bune practici pe zona de proiecte, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni continuă seria de întâlniri online cu reprezentanții românilor de pretutindeni.

Pe parcursul deplasării au fost onorate o serie de invitații lansate de membrii comunității românești și efectuate vizite de monitorizare a proiectelor finanțate de către Departament.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole