Petrică Ciucă, ucigaşul în serie din Galaţi, şi-a recunoscut patru crime, însă a fost condamnat doar pentru două.
Povestea crimelor în serie din Galaţi, cărora le-au căzut victime patru băieţi cu vârste cuprinse între nouă şi 13 ani, începe în primăvara anului 2001, cu o descoperire macabră. Cadavrele a doi băieţi de opt şi nouă ani au fost găsite în canalizarea prin care treceau conductele termice din apropierea Şcolii Generale nr. 13 din Galaţi, din cartierul Ţiglina 2. Ciucă s-a autodenunţat la câteva zile după descoperirea celor două cadavre şi a mai recunoscut încă două asasinate, afirmând că în toate cazurile a procedat la fel: a violat victimele, apoi le-a strangulat şi le-a abandonat.
Corpurile celorlalţi doi băieţi n-au fost găsite însă niciodată.
A fost condamnat la 24 de ani de închisoare şi ar putea fi eliberat condiţionat în 2019, scrie adevarul.ro.