Antena 3 CNN Actualitate Închisoare pe viaţă pentru criminalii români care au îngrozit Italia. Au ucis tot o româncă, în fața copilului ei, pentru câţiva euro

Închisoare pe viaţă pentru criminalii români care au îngrozit Italia. Au ucis tot o româncă, în fața copilului ei, pentru câţiva euro

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:20 22 Ian 2021 Modificat la 14:20 22 Ian 2021

Andrei Paul Todiraşcu şi Florin Buzilă, în vârstă de 21 şi 20 de ani, au sugrumat-o pe Alina în casa ei din localitatea Cerda, regiunea Palermo, la 9 octombrie 2017. Abominabila faptă a avut loc chiar în fața fetiței de 11 luni a victimei! 

Cei doi erau veri cu soţul femeii, care era plecat la muncă, la câmp, în acea dimineaţă. Todirașcu și Buzilă veniseră să fure niște bani din casa vărului lor, dar au fost surprinși în plină acțiune de către Alina Biță. Criminalii au mărturisit că unul dintre cei doi ar fi imobilizat victima, în timp ce celălalt a sugrumat-o, scrie La Sicilia.

Carabinierii au fost alertaţi de o vecină care a auzit plânsetele copilului rămas în aceeași cameră cu cadavrul mamei... Iniţial, s-a crezut că a suferit un atac cerebral, tânăra fiind cunoscută ca având un anevrism cerebral, dar urmele de strangulare au dus la ipoteza crimei. Primul suspect al carabinierilor a fost soţul femeii, ultimul care a văzut-o în viaţă, dar după o audiere de 18 ore, a fost lăsat în pace. 

Cei doi criminali au fost suspectaţi de familia victimei, dar au fost prinși abia după trei luni de căutări, la Palermo. În tot acest timp, Andrei Paul Todiraşcu şi Florin Buzilă au continuat să posteze pe paginile lor de Facebook, unul părând pasionat de selfie-uri, iar celălalt de filmuleţe haioase cu copii. Todiraşcu şi-a postat o fotografie chiar în ziua în care a ucis-o pe Alina Elena Biţă, iar la două zile şi-a pus un semn de doliu! 

Tribunalul din Termini, regiunea Palermo, a decis în octombrie 2019, pedeapsa de închisoare pe viaţă pentru cei doi suspecţi, care și-au recunoscut fapta, dar au dat vina unul pe altul pentru moartea Alinei. Curtea de Apel Palermo a finalizat procedura, confirmând, zilele trecute, pedeapsa de închisoare pe viaţă dată de prima instanță.

Etichete: Italia crima
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole