În această seară, în direct la Antena 3 CNN, a fost consulare națională cu privire la noua lege a pensiilor. Românii au putut intra în direct să își spună opinia despre implementarea ei. Mihai Gâdea, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, a vrut să afle dacă românii cred că pensiile se vor mări sau nu.
Tatiana din Craiova a spus că nu crede că va intra această lege în vigoare. "Sunt foarte furioasă și am foarte multe de spus. În primul rând, se spunea că se elimină inechitățile, inclusiv cele dintre bărbați și femei. De trei ani de zile ei ne aburesc și cu reevaluarea tuturor dosarelor. Nu cred că această lege se va aplica".
Citește și: Preşedintele Casei de Pensii, anunţ în premieră: Cel mai mare beneficiu acordat prin noua lege a pensiilor
O părere asemănătoare are și Petru din Timișoara, care a spus că nu se va aplica această lege."Niciodată. Este un praf în ochi la adresa poporului român. De trei ani de zile au mărit prețul la gaz. Plătesc 3,37 de lei pe metrul cub de gaz. La 500 de m, poți acoperi cu o pensie de 1293 de lei? Ce să se aplice. Ăștia mint. Cum deschid gura, cum minte. De trei ani n-au făcut decât să mărească prețurile."
Pe de altă parte, Cristi din București a susținut că pensiile se vor mări dar nu în măsura anunțată de autorități. "Sincer, cred că vor crește, dar nu în măsura în care se tot anunță. Creșterile nu sunt mari, s-ar merita din plin pentru bieții oameni, mai ales în situația în care suntem cu creșterile prețurilor. Creșterile nu s-ar face din lipsa banilor."
"Pare a fi un scenariu. Nu-mi vine să cred!"
O opinie din Sibiu, a venit din partea Angelei, care crede că totul este doar un scenariu: "Pare a fi un scenariu. Nu-mi vine să cred! Nu am încredere și nu cred. Eu cred că parlamentarii fac promisiuni ca să-i aleagă oamenii, dar dacă este după septembrie, nu-i alege nimeni! Pensionarii s-au săturat de minciuni. Este imposibil, îți pierzi încrederea și nu este frumos cum se procedează cu cei care au muncit o viață."
Vasile, din Vișeu de Jos este mai optimist și a susținut că pensiile vor crește, însă este de părere că această lege ar fi fost necesar să se aplice din 2010: "Vor crește pensiile de la 1 ianuarie, dar această lege pe care au scos-o acum, trebuia din 2010. Am doi vecini și stau să mă minunez cum trăiesc acești bătrâni cu 1.200 de lei pe lună. Aceste inechități trebuia să le facă din 2010, atunci a fost o lege prost făcută!"
"Aș vrea să fie clar și fără tendință politică"
Lui Iustin din Iași îi este teamă că această majorare a pensiei vine la pachet cu un nou set de scumpiri. "Sunt în pragul de pensionare și aștept cu nerăbdare o decizie clară. Aș vrea să fie clar și fără tendință politică. Nu vreau să primesc 2 lei și să fiu nevoit să plătesc alte lucruri mai mult. Mă refer la nivelul de trai. Să ne gândim ca nu cumva mâine va apărea încă o austeritate pe umerii noștri. Eu consider că nu cresc, așa cum se spune 100%"
Lidia din Zalău și-a pierdut încrederea și a spus că nu va mai vota până când cei de la șefia țării se vor ține de cuvânt "Eu nu mai am nicio încredere în absolut nimic. O să crească pensiile de la 1 ianuarie, dar nu cred în majorarea din septembrie. Nu mai am nicio încredere în cei care ne conduc. În momentul în care se vor ține de cuvânt, îi voi vota."
Citește și: Există sau nu bani pentru creșterea pensiilor? | Marius Budăi: "Este o lege sustenabilă"
În vârstă de 78 de ani, Aurel din Maramureș a afirmat că atunci când s-a aflat în câmpul muncii nu i-a dezamăgit pe cei care acum îi hotărăsc pensia: "Am pensia 2.200 lei. Am 78 de ani. Beneficiez de majorare? Noi nu i-am amăgit când am muncit atâția ani. Eu pe domnul Ciolacu o să îl votez. Eu văd că se zbate pentru noi."