Antena 3 CNN Actualitate Românii care au câştigat premiul Nobel. Povestea geniului care se mai afla încă în România atunci când a primit distincţia

Românii care au câştigat premiul Nobel. Povestea geniului care se mai afla încă în România atunci când a primit distincţia

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 12:32 05 Oct 2023 Modificat la 12:34 05 Oct 2023

Până în prezent, cinci români se numără printre laureații premiului Nobel, iar primul dintre aceştia este George Emil Palade.

Povestea primului premiu Nobel a început la Iaşi, în 1912. George Emil Palade s-a născut la data de 19 noiembrie 1912, într-o familie de profesori. Cu toate că tatăl său i-a sugerat să se înscrie în cadrul Facultăţii de Filosofie, acesta a ales Medicina.

Câştigătorul primului premiu Nobel termină Facultatea de Medicină din Bucureşti cu o lucrare legată de adaptarea organelor delfinilor la mediul marin. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cercetătorul s-a înrolat în corpul medical al Armatei Române, cu gradul de locotenent.

În anul 1946, Palade a luat decizia de a se muta în Statele Unite ale Americii alături de Irina Malaxa, soţia sa, fiica marelui industriaş Nicolae Malaxa, unde a fost angajat ca şi cercetător la Universitatea Rockefeller din New York.

Acesta a devenit specialist în domeniul biologiei celurare, iar în anul 1974, George Emil Palade a primit premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină. Românul, împreună cu medicii belgieni Christian de Duve şi Albert Claude, au obţinut distincţie datorită descoperirile făcute cu privire la organizarea funcţională a celulei ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne.

George Emil Palade a murit în Statele Unite ale Americi, în California, la data de 8 octombrie 2008, la vârsta de 96 de ani.

Un alt laureat român al premiului Nobel este medicul Ioan Moraru. Acesta este şi singura personalitate de origine română, care în momentul obţinerii acestei distincţii se afla în România, fără să fie emigrat în altă ţară.

În anul 1985, Ioan Moraru, împreună cu sovieticul Mihail Kuzin şi americanul Bernard Lown, au primi în anul premiul Nobel pentru Pace. Cei trei membri ai organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear” au realizat un studiu amănunţit cu privire la consecinţele unui război nuclear.

Cu toate acestea, regimul comunist i-a interzis medicului român să ia parte la festivitatea de decernare a premiului Nobel.  Ioan Moraru a decedat în timpul Revoluţiei, la data de 20 decembrie 1989, la Bucureşti.

Printre cele cinci personalităţi de origine română care au primit premiul Nobel se află şi Elie Wiesel. Acesta s-a născut la 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmaţiei, într-o familie de evrei din România.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia scriitorului a ajuns în Lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Elie Wiesel şi-a pierdut părinţii şi sora mai mică în lagăr. Acesta a reuşit să supravieţuiască, iar la data de 11 aprilie 1945 a fost eliberat de armata americană. Deşi credea că şi-a pierdut întreaga familie, Elie Wiesel îşi regăseşte două dintre surori într-un orfelinat din Franţa.

Cea mai cunoscută carte a sa fiind "Noaptea", o operă autobiografică despre timpul petrecut în lagărul nazist. Cartea lui Elie Wiesel este recunoscută ca fiind una dintre cărţile fundamentale ale Holocaustului. În anul 1986, Elie Wiesel a primit Premiul Nobel pentru pace.

Herta Muller este şi ea una dintre personalităţile de origine română care au câştigat premiul Nobel.

Comitetul Nobel a decis să-i acorde premiul pentru literatura în 2009 scriitoarei germane născute în România.

Născuta în judetul Timis din părinti șvabi, Herta Muller a urmat studii de limba germană şi literatura romana la Universitatea din Timișoara.

În România comunistă, familia Muller a fost persecutată, mama Hertei, fiind deportată în lagărul Novo – Gorloka din Uniunea Sovietică.

În anul 2009, Herta Muller a publicat romanul „Leagănul respiraţiei”, o carte ce explică modul în care au fost deportaţi germanii originari din România în Uniunea Sovietică.

În anul 1987, Muller a emigrat în Republica Federală Germania, reuşind că în anul 2009 să primească Premiul Nobel pentru literatură, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”.

Stefan Walter Hell, un al câştigător al premiului Nobel, s-a născut la data de 23 decembrie 1962, la Arad, tot într-o familie de şvabi.

La fel ca şi Herta Muller, acesta a părăsit România comunistă şi s-a mutat în anul 1978 în Republica Federală Germania.

În anul 2014, împreună cu cercetătorii americani Eric Betzig şi William Moerner, Stefan Walter Hell a obţinut premiul Nobel pentru chimie, „pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super – rezoluţie”.

Etichete: Nobel
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole