Antena 3 CNN Emisiuni iThink Românii care nu plătesc impozit la pensie sau salariu: ”Sunt scutiți la plată!”

Românii care nu plătesc impozit la pensie sau salariu: ”Sunt scutiți la plată!”

Laura Dinu, Iusti Fudulu
1 minut de citit Publicat la 12:00 06 Apr 2024 Modificat la 14:47 06 Apr 2024

Deși Guvernul spune că încearcă să asigure un echilibru între colectarea de resurse necesare pentru funcționarea societății și protejarea intereselor și nevoilor cetățenilor, românii se plâng că taxele și impozitele pe care sunt nevoiți să le achite lună de lună sunt mult prea mari.

Iar legislația de la noi din țară nu menajează foarte mult cetățenii. Nici măcar pe cei aflați în situații vulnerabile, atunci când vine vorba despre taxe și impozite. 

Există totuși o categorie de români care face excepție de la plata acestora. 

Persoanele care benficiază de anumite facilități

Prezent în platoul emisiunii iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, Cosmin Dumitrașcu a explicat cine sunt acești cetățeni și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească. 

”Acele categorii de persoane scutite în anumite considerente sunt persoanele cu handicap. Concret, în situația în care avem un handicap ușor, sau un handicap mediu, putem merge la Direcția Generală de Asistență Socială să solicităm un certificat de handicap și prin acest certificat de handicap se stabilește o valoare a pensiei de handicap. Iar pe baza acestei pensii de handicap sau pe baza acestui certificat de handicap oamenii pot beneficia de diferite facilități, precum parcări la hipermarketuri, acele parcări clasice unde sunt spații special amenajate”, a explicat expertul contabil. 

Românii scutiți de plata impozitului pe salariu

”În situația în care avem handicap grav sau accentuat, deja discutăm despre altă pensie de handicap, care este puțin mai mare, dar nu mult. Aceste persoane încadrate în grad de handicap grav sau accentuat beneficiază de alte facilități.

Cei cu handicap mediu sau ușor nu beneficiază de nicio facilitate la salarii și nici la Persoanele Fizice Autorizate, în cazul în care desfășoară o profesie printr-o astfel de formă de organizare. Dar dacă, de exemplu, discutăm de un handicap grav sau accentuat, persoanele acelea au scutire de impozit, iar dacă ai un PFA, la fel ai scutire de impozit.

În cazul în care, de exemplu, avem de-a face cu această scutire de impozit despre care povesteam mai devreme și avem și un venit din chirie, sănătatea se plătește. Deci, atenție, sănătatea și impozitul se plătesc la aceste contracte de chirie, nu sunt scutite chiar dacă ai handicap grav sau accentuat, ci doar în situația în care vorbim de salarii, pensie sau PFA”, a mai spus Cosmin Dumitrașcu în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de al Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole