Antena 3 CNN Economic Vouchere alimente 2022. Totul despre cum se vor acorda tichetele sociale în valoare de 250 lei

Vouchere alimente 2022. Totul despre cum se vor acorda tichetele sociale în valoare de 250 lei

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 21:57 05 Iun 2022 Modificat la 22:03 05 Iun 2022

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început de la 1 iunie procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

Tichetele în valoare de 250 de lei vor fi oferite pe card

Potrivit reprezentanţilor MIPE, această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari.

Peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziţia de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei. 

 Conform sursei citate, mecanismul de distribuire prevede trei etape:

  1. emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului)  

  2.  împlicuire şi distribuirea prin intermediul CN Poşta Română 

  3. încărcarea valorică a cardurilor.

 Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului  

Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene mai anunţă că beneficiarii nu trebuie să depună vreo cerere pentru a primi cardul.

„Dacă vă număraţi printre persoanele eligibile, aşa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie să demaraţi dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniţi criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranşa nu veţi intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresaţi celui mai apropiat oficiu poştal, de unde veţi primi îndrumări.”, transmit reprezentanţii MIPE.  

Cardurile vor fi însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre  operatorii economici parteneri şi un număr de telefon pentru cazurile în care beneficiarii întâmpină probleme. C

Cardul permite plăţi contactless, încă de la prima tranzacţie

Ministerul mai anunţă că nu se va putea retrage numerar de pe carduri, ele putând fi utilizate doar pentru achiziţionarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

De asemenea, sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.  

Cine sunt cei peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;  

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;  

c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;  

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;  

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

 f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.  

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare. 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole