În aproape toată țara, aceste dări au fost actualizate cu rata inflației și s-au majorat cu 13,8% în 2024.
La Galați, corespondentul Antena 3 CNN a surprins circa 100 de persoane, majoritatea de vârsta a treia.
Unii oameni au venit să prindă "loc" încă de la orele 4 - 5 dimineața, în condițiile deși afara erau minus 2 grade celsius.
În ciuda precauțiilor, până la urmă s-a creat îmbulzeală.
"Măi oameni, las-o încolo de treabă", a răbufnit un agent de pază, copleșit de oamenii care-și făceau loc către ghișee printr-o ușă termopan.
Un bărbat l-a interpelat pe paznic spunându-i: "De ce le dai drumul, dacă sunt bonuri de ordine?". Paznicul n-a avut replică.
La Brașov, situația a fost similară.
Pensionarii și românii care stau bine cu timpul liber suportă frigul și cozile pentru a plăti, printre primii, dările locale
Oamenii au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a-și plăti impozitul pentru apartament, mașină și chiar locul de parcare.
"Matinalii plătitori de taxe spun că s-au grăbit să scape de o grijă. Sunt mulți pensionari sau cetățeni care, pur și simplu, au timp liber.
Puțin mai devreme am stat de vorbă cu cineva care a zis că își plătește locul de parcare, temându-se că, dacă nu îl achită în acest moment, mai târziu s-ar putea ca locul să fie licitat și să fie nevoit să plătească mult mai mult.
Această stare de spirit îi face pe unii să stea și câte o oră afară, în frig, până le vine rândul.
Și Brașovul plătește taxe și impozite cu 13,8 mai mult, acestea fiind actualizate cu rata inflației", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Ovidiu Stan.