Dacă în alți ani românii își propuneau să meargă mai mult la sală sau să își găsească o slujbă mai bună, se pare că anul acesta interesul se îndreaptă către finanțele proprii.
După obiectivele privind sănătatea și bunăstarea, 50% dintre respondenți au spus că vor fi mai atenți cu economiile financiare, în timp ce 38% își doresc să participe la cursuri de dezvoltare personală.
37% și-au propus să avanseze în carieră, iar 36% au declarat că se vor axa pe relațiile familiale și sociale.
Doar 25% și-au mai propus de data asta să meargă mai des la sală.
În zona finanţelor, pentru aproape jumătate dintre cei care au participat la acest studiu, cel mai frecvent obiectiv este să înceapă o activitate independentă.
40% și-au propus să facă investiții, iar alți 40% și-au propus să economisească pentru achiziția unei locuințe.
Au fost și români care n-au reușit să își îndeplinească dorințele în anul care a trecut, iar motivele au fost diverse:
Pe primul loc s-a aflat costul mare al facturilor, cu 67%.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 2000 de români adulți.