Antena 3 CNN Actualitate Româncă ucisă în 1999, pe o stradă din Anvers. Criminalul a fost găsit după 25 de ani cu ajutorul unei analize ADN

Româncă ucisă în 1999, pe o stradă din Anvers. Criminalul a fost găsit după 25 de ani cu ajutorul unei analize ADN

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:20 07 Mai 2024 Modificat la 14:20 07 Mai 2024

În noaptea de 16 mai 1999, cadavrul Ioanei, o tânără româncă, a fost găsit pe o stradă din zona Dries din Anvers. Tânăra de 17 ani fusese ucisă într-un mod înfiorător, arată procurorii belgieni.

Medicii legişti au numărat aproximativ 20 de tăieturi şi plăgi înjunghiate. Ancheta iniţială a arătat că victima a fost văzută împreună cu un bărbat într-o cafenea din apropierea locului în care a fost găsită fără viaţă, cu puţin timp înainte, iar martorii l-au văzut pe suspect fugind de la locul faptei.

Folosindu-se de o identitate falsă, suspectul a fugit din Belgia, iar ancheta a bătut pasul pe loc, transformându-se într-un "caz rece" pe parcurs ce anii au trecut.

În anul 2020, crima a reintrat în atenţia anchetatorilor din cadrul Poliţiei Judiciare Federale din Anvers (FGP) şi Parchetul Anvers. Astfel, anchetatorii au solicitat Institutului Național de Criminalistică și Criminologie o analiză ADN pe o mănuşă găsită la locul crimei.

Astfel, suspectul a fost identificat, fiind acelaşi bărbat cu care Ioana a fost văzută în ultima zi din viaţă. Identificat drept Arturo Vrenoz, suspectul de origine albaneză, a locuit în Italia în toţi aceşti ani.

O instanţă de judecată din Anvers a emis un mandat european de arestare pe numele bărbatului, acesta fiind prins pe 21 august 2023 la Roma. După procedurile de extrădare, suspectul a ajuns la Anvers pe 5 aprilie 2024, fiind arestat.

Poliţiştii au prelevat probe ADN de la el pentru a face o comparaţie cu proba găsită în mănuşa găsită la locul crimei, iar rezultatul a fost pozitiv, arată procurorii belgieni într-un raport.

Familia româncei a fost anunţată despre faptul că suspectul principal în cazul crimei a fost arestat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole