Antena 3 CNN Actualitate O româncă răpită şi ţinută captivă în Germania a fost salvată, după ce a reuşit să îşi sune familia din România

O româncă răpită şi ţinută captivă în Germania a fost salvată, după ce a reuşit să îşi sune familia din România

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 11:34 03 Aug 2023 Modificat la 12:19 03 Aug 2023

Românca în vârstă de 31 de ani era ţinută cu forţa într-un apartament din Germania, de un bărbat de cetăţenie turcă, şi era ameninţată cu moartea dacă nu îi va da suma de 20.000 de euro.

De asemenea, românca a fost ameninţată că va fi vândută în caz că nu va reuşi să facă rost de bani.

Astfel, ea a reuşit să ia legătura cu familia din România, iar oamenii au apelat la ajutorul poliţiştilor din Buzău.

"Polițiștii din Buzău s-au mobilizat pentru salvarea victimei în cazul unei sesizări privind sechestrarea unei persoane, din Buzău, pe teritoriul Germaniei. Autoritățile au reuşit eliberarea acesteia în condiţii de siguranţă, în urma cererii de asistenţă urgente a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că nepoata sa, o femeie, de 31 de ani, este ţinută împotriva voinţei sale, într-un imobil din Germania şi este ameninţată că, dacă nu remite 20.000 de euro, va fi vândută sau îi va fi suprimată viaţa. 

Imediat după primirea sesizării, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Buzău au informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea realizării cu operativitate a schimbului de date şi informaţii necesar salvării persoanei în cauză.
 
În baza datelor furnizate din România, autorităţile germane au efectuat trei percheziţii la imobile din diferite localităţi. 

Într-unul din imobilelele percheziţionate, au fost identificate victima şi bărbatul care o sechestra, un cetăţean de origine turcă, de 36 de ani.

Având în vedere că autorităţile judiciare germane au constatat că tânăra prezenta mai multe leziuni, aceasta a fost transportată în vederea acordării asistenţei medicale, ulterior fiind cazată într-un centru de protecţie împotriva violenţei.

Agresorul a fost reţinut, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole