Antena 3 CNN Externe O româncă a fost obligată să se dezbrace în timpul unui interviu pentru un post de stewardesă

O româncă a fost obligată să se dezbrace în timpul unui interviu pentru un post de stewardesă

Ştefan Petrică, Radu Trascău
1 minut de citit Publicat la 20:01 06 Ian 2023 Modificat la 20:01 06 Ian 2023

Totul s-a fi întâmplat în luna noiembrie într-un hotel din Madrid. După dezvăluirile femeilor care au fost supuse acestui tratament, Inspecţia Muncii din Spania a declanşat o anchetă la adresa firmei de recrutare care a organizat interviul.

Femeile care aspirau la postul de stewardesa pentru compania cu Kuwait Airways, au fost invitate pe 5 noiembrie, într-un hotel din Madrid, din apropierea aeroportului Barajas.

Recrutarea a fost făcută de o companie din Orientul Mijlociu, care se descrie drept cea mai mare agenție de recrutare pentru personalul de cabină.

Una dintre fetele care a participat la interviu, a povestit că i s-a cerut să se dezbrace la sutien, fustă și ciorapi în timp ce femeia care le-a luat interviu își lua notițe.

"M-am simțit ca un animal la grădina zoologică”, a declarat femeia intervievată.

La inspecția inițială, au fost respinse toate candidatele cu ochelari, aparat dentar, cicatrici sau alunițe vizibile și cele considerate supraponderale.

Și culoarea pielii a fost un impediment pentru angajare.

Uneia dintre candidate, care provine din Franța, i s-a transmis pe Whatsapp că Kuwait Airways nu va angaja membri ai echipajului cu pielea de culoare închisă.

Departamentul spaniol al muncii a deschis o investigație care vizează agenția de recrutare. La rândul lor, cei de la agenție au anunțat că se vor adresa justiției deoarece consideră că acuzațiile la adresa lor sunt complet nefondate.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole