Antena 3 CNN Externe Româncă prinsă la furat în Italia. Ascunsese sub haine mâncare pentru animale în valoare de 700 de euro

Româncă prinsă la furat în Italia. Ascunsese sub haine mâncare pentru animale în valoare de 700 de euro

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 15:58 18 Oct 2021 Modificat la 15:58 18 Oct 2021

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 16 octombrie, într-un centru comercial din Curtatone. Ofițerii Brigăzii "Volanti" au arestat-o pe femeia în vârstă de 37 de ani, de origine română, fără domiciliu stabil și antecedente penale, care avea mai multe bunuri ascunse sub haine.

Inițial, personalul de securitate al societății observat un bărbat al cărui comportament a stârnit suspiciuni. Acesta s-a plimbat printre rafturi, a ales mai multe produse, pe care le-a scos din ambalaj și le-a ascuns sub haine.

Ulterior, individul s-a întâlnit cu femeia de origine română și i-a predat lucrurile. Aceasta, la râdul ei, le-a pus sub haine, scrie mantovauno.it.

Bărbatul a ieșit din magazin și s-a făcut nevăzut. Ea a mers la casă, unde a achitat o parte din produse, pe care le avea în coș. Când a vrut să plece, a fost oprită de polițiști. Oamenii legii au constat că tânăra româncă avea ascunsă mâncare pentru animale în valoare de 700 de euro și au arestat-o.

Potrivit autorităților italiene, ea va fi prezentată judecătorilor de la Tribunalul din Mantova, fiind judecată în stare de libertate.

 

 

Etichete: romanca furt Italia
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole