Potrivit presei locale, bărbatul de 35 de ani a avut un comportament exemplar pănă în momentul când a reuşit să convingă tânăra româncă să ia cina împreună, acasă la el. La scurt timp, după ce au intrat în locuință, individul s-a transformat într-un monstru.
Inițial a amenințat-o pe femeie cu un cuțit și a pretins de la ea un raport sexual. Pentru că românca l-a refuzat bărbatul a decis să o bată.
Din fericire, tânăra a reuşit să scape din mâinile agresorului şi a cerut ajutorul carabinierilor care au chemat imediat o ambulanţă.
În timp ce femeia a fost transportată la spital, agenţii au pornit pe urmele bărbatului italian pe care l-au identificat şi arestat pentru sechestru de persoană și tentativă de viol.
Medicii au stabilit că românca are nevoie de 7 zile de spitalizare.