O româncă adoptată în străinătate şi-a găsit familia după ce s-a călugărit: "Dumnezeu există şi nu a uitat nicio lacrimă de-a mea"

La sfârșitul anilor '90, un cuplu tânăr din România a fost nevoit să își trimită cele două fetițe la un centru de plasament pentru a putea avea o îngrijire mai bună.

După o perioadă, familia a reușit să se pună pe picioare, iar Ion și Nicoleta Stoica, cei doi părinți au mers să își ia cele două fete înapoi, în sânul familiei.

Din păcate, au reușit să recupereze doar una dintre ele, respectiv pe fata cea mare. Cea mică era bolnavă și se afla în spital. Aceasta avea doar un an și jumătate.

Părinții au căutat-o, însă fata era de negăsit. Nu a existat spital, orfelinat sau centru de plasament unde să nu fi întrebat de ea, dar în zadar. Crezând că este moartă, în fiecare noapte, Nicoleta îi aprindea o lumânare fiicei ei la icoana lui Iisus Hristos și se ruga: "Cer doar să o mai pot vedea înainte de a muri".

Mihaela, fata dispărută, a fost de fapt adoptată de o familie spaniolă. În acel moment călătorea deja în Insulele Canare împreună cu noua ei familie adoptivă. Când avea doar șase ani, familia adoptivă a decis să îi spună Mihaelei că a fost adoptată, la fel ca și celălalt frate al ei.

Nu era foarte conștientă de ce însemna asta, dar a realizat părinții ei naturali vor avea grijă de ea în fiecare zi din cer. La 18 ani a intrat la universitate pentru a studia Turismul. În acel moment religia nu mai era ceva care să o intereseze.

Un influencer a convins-o să meargă la mănăstire

Într-o zi, mama sa adoptivă i-a arătat pe telefon cum o tânără „influencer”, foarte cunoscută, petrecea timp într-o mănăstire. Mihaelei i-a surâs ideea și a spus că vrea să încerce și ea, drept pentru care a rugat un vecin, care era foarte religios, să-i găsească un refugiu unde să se poată ruga vreo două zile.

Fără să știe ce presupune viața într-o mănăstire, pe 28 iunie 2015, la vârsta de 21 de ani, Mihaela a intrat pe ușa Mănăstirii Maicilor Dominicane din La Laguna pentru a avea o primă experiență de 15 zile.

.Mihaela a simțit ceva atât de profund între acei patru pereți încât Mihaelei a decis să rămână definitiv acolo.

Familia sa adoptivă nu a fost de acord cu alegerea sa, dar în ciuda acestui fapt, ea a rămas veșnic recunoscătoare acestora.

În aprilie 2020, maica stareță i-a sugerat să-și caute familia biologică, ca pe ceva necesar în procesul său de formare religioasă. A amânat momentul pentru că nu voia să provoace noi suferințe, știiind că părinții săi nu mai sunt.

Cu ajutorul unei fundații românești Mihaela a reușit să obțină certificatul său de naștere. La două zile după ce acesta a ajuns la ea, au sunat-o de la fundație pentru a-i spune că părinții ei biologici au fost identificați și sunt în viață. Serviciile sociale veneau la ei acasă să-i viziteze.

Pe 17 noiembrie 2020, la ora 10 dimineața, Mihaela a primit un email de la serviciile sociale din România prin era anunțată că părinții au fost foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare să o cunoască.

Două zile mai târziu, a sosit un alt mesaj prin care ara informată că toți membrii familiei sale sunt sănătoși, că mama ei avea 47 de ani, tatăl său 50 și că mai are șase frați.

Prima dată s-a întâlnit cu surorile Roxana și Raluca, într-un apel video. După întâlnirea emoționantă în care toate au început să plângă Mihaela a reușit să își vadă și mama. 

Mama a căzut în genunchi când și-a văzut fiica aproape după 30 de ani

Văzându-și fiica, Nicoleta a căzut în genunchi, și-a acoperit fața și a repetat încontinuu: „Fiica mea, Mihaela”. Tânăra a fugit să le roage pe surori să meargă să își vadă mama, iar acestea au susținut-o și i-au spus să meargă.

Pe 20 august 2021, sora Mihaela și maica stareță, sora Inmaculada, au plecat cu mașina spre Madrid, de unde au plecat cu avionul spre București și mai apoi către Suceava. Aici erau așteptate de părinții fetei și cel mai mic dintre frați.

În momentul revederii, mama și fiica au stat îmbrățișate plângând într-una. Mama ei își cerea continuu iertare pentru că nu a reușit să o găsească. Mihaela le-a mulțumit pentru darul vieții și și-a cuprins părinții fără prea multă putere din cauza plânsului, dar fericită că toate speranțele lor s-au împlinit.

„Întâlnirea cu familia mea biologică m-a ajutat să văd că Dumnezeu există, că este sincer, că nu a uitat nicio lacrimă de-a mea. Pentru ca versetul: – Ei nu s-au născut nici din sânge, nici din carne, ci s-au născut din Dumnezeu – să se împlinească”, a mărturisit Mihaela pentru Religion en Libertad.