Antena 3 CNN Externe O româncă a murit după ce a fost lovită de un trenuleț într-un parc de distracții din Viena

O româncă a murit după ce a fost lovită de un trenuleț într-un parc de distracții din Viena

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 09:38 01 Apr 2022 Modificat la 09:38 01 Apr 2022

Femeia era angajată a parcului de distracții „Five Looping” amplasat momentan în cartierul Prater din Viena. Ea ar fi intrat într-o zonă periculoasă în care nu avea permisiune să meargă și a fost lovită de tren. 

Potrivit rapoartelor poliției, românca a treversat zona de cale ferată denumită „Olympia Looping” când s-a produs accidentul. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a mai putut fi salvată.

Se pare că trenulețul se afla la ultimul viraj când s-a produs tragedia. Chiar atunci, românca a vrut să meargă la toaletă, dar a fost surprinsă de tren și accidentată. Ea a suferit răni fatale la cap. 

„Dacă ar fi așteptat cinci secunde, ar fi fost în viață”, a declarat unul din martori.

Nu au existat probleme tehnice, de vină pentru accident este doar ”eroarea umană”, potrivit lui Dietmar Klose, șeful departamentului pentru tehnologie comercială, pompieri și evenimente.

Roller coaster-ul rămâne deocamdată închis

Lângă „Five Looping”, cum se mai numește parcul de distracții, unii angajați continuă să discute despre incident. Unul dintre ei, o tânără cu ochii în lacrimi, care a cerut să rămână anonimă își descrie colegii dpre ”o familie mică”. Ea nu o cunoștea atât de bine pe victimă pentru că lucraseră împreună doar două săptămâni. „Acesta este primul meu sezon aici și așa începe”, a spus ea cu tristețe.

Asociația Prater a creat imediat o echipă de criză ca punct de contact pentru autorități: „Vom rezolva acest accident prin discuții și luăm în considerare măsuri imediate pentru a face față împreună acestei tragedii”, a declarat vicepreședintele Silvia Lang. Întrebările nu au fost permise la evenimentul media „din motive de evlavie”, potrivit cotidianului Kurier.

Planificată joi, 31 martie, la Prater, conferința anuală de presă care anunța noutățile sezonului a fost anulată deocamdată. De asemenea, roller coaster-ul va rămâne închis până la noi ordine. „Five Looping” este cel mai mare roller coaster transportabil din lume, are cinci bucle, 1250 de metri lungime și a intrat în funcțiune pentru prima dată la festivitatea Oktoberfest de la München în anul 1989.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole