Potrivit informațiilor furnizate de Protecția Civilă din statul mexican Oaxaca o femeie de origine română, în vârstă de 33 de ani a pierit înecată în timp ce se afla în largul plajelor din Zicatela.
Tragedia a avut loc marți seara.
Potrivit autorităților, femeia și-a însoțit iubitul în apa mării, în ciuda faptului că salvamarii arboraseră steagul roșu, semnalizând pericolul ridicat din cauza valurilor extrem de înalte.
La un moment, tânăra a fost luată de valuri, iar iubitul său a încercat să o salveze, însă totul a fost în zadar.
Trupul său a fost găsit la câteva ore distanță de la tragedie, în zona Santa María Colotepec.
Pablo, care este cetățean mexican, este cel care a alertat autoritățile, spunând că iubita sa s-a înecat și că doar el a reușit să se mai salveze.
Polițiștii au anunțat că a fost deschisă o anchetă și urmează să fie stabilit ce s-a întâmplat. Trupul româncei a fost dus la morgă, urmând ca după necropsie, să fie adus în țară, potrivit El Heraldo de Mexico.