Mâna Thing, din celebrul serial Wednesday, îi aparține românului Victor Dorobanțu, fiind o propunere care, spune el, l-a șocat.
În viața reală, Victor Dorobanțu este magician, iar rolul pe care l-a interpretat a fost o adevărată provocare.
După ce s-a prezentat la casting, magicianul a fost ales imediat de regizorul Tim Burton, existând, de la început, o conexiune puternică între cei doi.
Actorul mărturisește că rolul pe care l-a interpretat a fost destul de dificil, fiind mereu îmbrăcat într-un costum care permitea ștergerea corpului său din cadru.
Mai mult, Victor spune că scena lui preferată este cea în care este rănit Thing, dezvăluind, de asemenea, că totul a fost o improvizație.
"Este scena mea favorită. A fost o scenă foarte grea. Toți eram epuizați, iar acea scenă a fost o improvizație totală", a declarat actorul într-un interviu acordat, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN.