Antena 3 CNN Actualitate Un român a păcălit zeci de germani cu maşini de vis şi a strâns aproape 800.000€

Un român a păcălit zeci de germani cu maşini de vis şi a strâns aproape 800.000€

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:19 04 Iun 2021 Modificat la 12:46 04 Iun 2021

Cornel Mihele a fost căutat de autorităţile germane pentru o fraudă iniţială de 516.000 euro şi arestat provizoriu la Curtea de Apel Oradea, în vederea extrădării, potrivit ebihoreanul.ro.

El este acuzat că, în noiembrie 2015, şi-a falsificat actele de identitate, şi-a deschis un cont sub noul nume în localitatea Bremmen, apoi a creat un site-fantomă prin care spunea că vinde maşini second hand de mare putere.

Maşinile nu existau, românul s-a ales cu 516.000 euro

În felul acesta, el cerea bani în avans de la clienţii interesaţi. Prejudiciul reclamat de cei păcăliţi este de 516.000 euro. 

Site-ul cu pricina a funcţionat o lună, apoi a dispărut, numărul de telefon dat pentru contact a fost închis, iar maşinile acelea nu au existat niciodată.

"Inculpatul nu a avut niciodată intenţia de a vinde vehicule şi nici de a restitui sumele încasate", au arătat anchetatorii germani în documentele transmise la Oradea prin care au solicitat extrădarea lui Mihele.

Orădeanul este acuzat de înşelăciune, fals şi uz de fals, infracţiuni pentru care riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. Marţi, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile.

După un an, orădeanul a "recidivat"

"Afacerea" din 2015 a fost începutul. După numai un an, românul a dezvoltat o escrocherie similară, tot în Germania. 

Cornel Mihele a înfiinţat o firmă-fantomă, SB Import Export GMBH, cu sediul în Rostock, şi un site unde oferea spre vânzare "autoturisme de mare putere". La fel, celor interesaţi le cerea un avans într-un cont bancar.

Într-o singură lună, în perioada 4 noiembrie - 19 decembrie 2016, orădeanul ar fi înşelat 11 persoane, de la care a încasat cu titlu de avans 278.000 euro.

Acum, în acest din urmă caz, Cornel Mihele este anchetat pentru înşelăciune, fals şi uz de fals.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole