Antena 3 CNN Externe Un român a găsit o valiză într-un tomberon din Barcelona, iar când a deschis-o a descoperit cadavrul unui bărbat

Un român a găsit o valiză într-un tomberon din Barcelona, iar când a deschis-o a descoperit cadavrul unui bărbat

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 12:31 01 Dec 2022 Modificat la 12:31 01 Dec 2022

Românul obişnuieşte, potrivit presei locale, să caute în tomberoanele din Barcelona, iar ieri dimineaţă a găsit o valiză în timp ce scotocea într-un container în cartierul Eixample din Barcelona.

Când a deschis valiza, a găsit cadavrul unui bărbat şi a mers direct la un vânzător din apropiere şi l-a anunţat, iar acesta a sunat la Poliţie.

"Am o tutungerie și, în fiecare dimineață, fac turul barurilor din zonă pentru a reface stocul de țigări. Un comerciant de fier vechi, care este clientul meu, m-a sunat tocmai când tocmai găsise valiza", a declarat proprietarul unei tutungerii din Barcelona, potrivit El Pais.

"La început am crezut că sunt haine înăuntru, dar când m-am uitat mai atent am văzut un trunchi gol, al unui bărbat alb... am fost șocat", a declarat proprietarul tutungeriei.

Pentru că nu avea telefonul la el, acesta a oprit o ambulanță și a chemat imediat poliția.

"Am venit în fugă la tutungerie, dar înainte de a intra am văzut o ambulanță, am oprit-o și i-am rugat să cheme poliţia”, a mai precizat acesta.

Poliţiştii au verificat mai multe magazine din zonă să vadă daca au camere de luat vederi.

După ce au încercat să obțină cât mai multe amprente de la ușa containerului, agenții s-au răspândit pe străzile din apropiere. Zona a fost izolată.

Ancheta este deschisă, iar misiunea principală a polițiștilor este de a identifica persoana decedată și de a aresta persoana sau persoanele care au ucis-o și tăiat-o în bucăți.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole