Tragedia s-a produs duminică dimineaţă, 16 februarie 2020, pe şoseaua Sint Wirosingel din Roermond (Olanda).
În autoturismul marca BMW se aflau trei români, doi pe scaunele din faţă şi unul pe bancheta din spate.
La un moment dat, din cauza vitezei, şoferul de 36 de ani a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un copac.
Românul de pe bancheta din spate, care nu purta centura de siguranţă, a murit pe loc în urma accidentului.
Ceilalţi doi români au fost transportaţi de urgenţă la un spital din Maastricht, unul dintre ei fiind preluat de un elicopter medical, notează 1limburg.nl.
Cumplitul accident din Roermond s-a produs la ora locală 11.00, iar poliţiştii au deschis o anchetă.