Antena 3 CNN Externe Diaspora Român din Italia găsit mort în mașină, după ce a plecat mai devreme de la serviciu fiindcă îi era rău

Român din Italia găsit mort în mașină, după ce a plecat mai devreme de la serviciu fiindcă îi era rău

<1 minut de citit Publicat la 16:43 14 Mar 2020 Modificat la 16:43 14 Mar 2020

Și-a găsit soțul mort, cu capul pe volan. Bărbatul avea 54 de ani, locuia în provincia Modena, din Emilia-Romagna, și plecase mai devreme de la serviciu pentru că se simțea rău, potrivit Rotalianul.

Cei doi soți locuiau de câțiva ani în Italia împreună cu cei doi copii ai lor. Bărbatul lucra într-o companie din Sala Bolognese, situată în apropierea orașului Bologna.

În drum spre casă, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în gardul de protecție de la marginea drumului.

La fața locului a ajuns și un echipaj medical care nu a mai putut face nimic pentru român, doar i-a constatat decesul.

Soția bărbatului se întorcea tot de la serviciu, exact pe același traseu cu acesta. S-a oprit în momentul în care i-a recunoscut mașina.

Polițiștii au aflat de la angajatorul românului că acesta a cerut să plece mai devreme acasă fiindcă avea dureri în piept și o stare generală de rău. „Ne-am gândit că era răcit sau că avea vreo indigestie. Era un bărbat în putere, sănătos, cine s-ar fi gândit la asta?”, au spus colegii românului.

Etichete: roman
Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole