Cetățenii din zona Florenței, Varlungo, din Italia îl numesc cu drag pe Grigore „Îngerul Pasajului”.
El își dedică timpul curățeniei și ordinii în pasajul subteran care leagă străzile Aretina și Marangoni, un spațiu care era dominat de violență și mizerie, mai exact trafic de substanțe interzise, jafuri și hărțuiri.
Românul a decis să transforme complet locul. "Dumnezeu să-l țină sănătos pe Gregorio, care menține totul în ordine și veghează mereu. Altfel, locul ar fi mereu murdar, inundat, iar noi am trăi cu frică de infractori.E îngerul pasajului. Ne apără de hoți", spun localnicii.
Grigore Iorgulescu a afirmat că s-a accidentat și până își revine complet vrea să își dedice timpul având grijă de acest pasaj.
"Mi-am rupt două coaste într-un accident. Continui să lucrez, dar până nu mă vindec complet, nu pot face lucrări grele. Pentru a supraviețui, atunci când nu am altceva de făcut, vin să ajut aici. Ce altă alegere aveam? Să mă implic în activități ilegale? Cu siguranță, nu!”, a precizat Grigore.
Pentru serviciile pe care le prestează cu generozitate, cei care trec pe acolo îi lasă și bani, însă nu mulți. Acești bani nu sunt suficienți pentru a-și permite o locuință. Gregorio doarme în aer liber, pe o simplă saltea, în așteptarea găsirii unui loc de muncă sau a sprijinului oferit de asistenții sociali.
"Dacă mi-aș găsi un loc de muncă și o casă, aș fi un om fericit", a spus românul, potrivit lanazione.it.